Folosit de greci în Antichitate, mai apoi dat uitării - Walter Hunt este cel care a reuşit să readucă în atenţia publicului acul de siguranţă.
Walter Hunt este considerat a fi un om cu una dintre cele mai inventive minţi din toată istoria americană, fiind în acelaşi timp, un individ, despre care aproape nimeni nu a auzit vreodată. Și în ciuda acestui fapt, aproape garantat că una dintre invenţiile sale se află, în prezent, situată undeva prin casa noastră, şi anume acul de siguranţă.
Brevetul de invenţie a fost vândut la câteva sute de dolari, pentru ca Hunt să îşi poată achita o datorie faţă de un prieten, în valoare de 15 dolari.
Aceasta a fost o temă actuală pe tot parcursul vieţii sale: inventa diverse obiecte, care de altfel l-ar fi făcut extrem de bogat şi celebru, însă nu se adeverea niciodată, datorită afinităţii sale de a-şi vinde imediat brevetele şi de a trece la următoarea mare invenţie.
Fără a discuta în detaliu tot ceea ce a patentat Hunt de-alungul vieţii sale, iată câteva exemple, pentru a ne crea o imagine despre acest prolific inventator. Împreună cu acul de siguranţă şi prima maşină de cusut (în 1833) cu împunsătură lockstitch (ce folosea 2 fire, unul deasupra şi unul dedesubt), viabilă din punct de vedere comercial, Hunt a inventat şi brevetat o lampă mai eficientă cu ulei, un ataşament pentru bărci cu ajutorul căruia acestea pot pătrunde prin blocuri de gheaţă, diverse îmbunătăţiri asupra design-ului glonţurilor şi carcaselor acestora, o maşinărie de făcut frânghie, un maşinărie care făcea manichiura, un stilou îmbunătăţit, un dispozitiv pentru ascuţit cuţite portabil, un ferăstrău inovator, un cuptor cu convecţie încălzit cu cărbune, o versiune timpurie a puştii cu repetiţie (foc cu foc), şi, cel mai incredibil dintre toate, un dispozitiv care permitea utilizatorului să se plimbe pe tavan, numit „sistemul antipod”, pe care l-a vândut unui circ.
Primul ac de siguranţă a fost inventat în anul 1849, precursoarea acului de siguranţă fiind fibula grecească inventată în secolele 13-14 î.Hr. Aceasta nu era prevăzută cu arcul care menţine acul fixat în clemă, acesta fiind şi motivul pentru care a fost uitată odată cu trecerea timpului. Walter Hunt a folosit o sârmă oţelită pe care a îndoit-o de două ori în jurul unei tije, astfel încât, a creat un arc. A ascuţit sârma la un capăt, iar pe celălat l-a îndoit sub formă de clemă astfel încât, să protejeze utilizatorul de vârful ascuţit. Mulţumită acului de siguranţă, Hunt a reuşit să intre în istorie.
Născut în 1796 la o mică fermă din ţinutul Lewis, New York, începuturile vieţii lui Hunt au fost umile, iar educaţia îi lipsea cu desăvârşire, deşi, mai târziu el devine renumit pentru mintea sa ascuţită. Se presupune că formarea tânărului ar fi avut loc într-o şcoală formată dintr-o singură cameră, iar Hunt, cel mai mare dintre cei treisprezece copii, ar fi părăsit educaţia formală încă din adolescenţa timpurie, pentru a se stabili la ţară ca simplu fermier. Cu toate acestea, curiozitatea sa pentru meşterit l-a ajutat să-şi găsească un loc de muncă la o fabrică de textile din apropiere, unde mai lucraseră mulţi dintre membrii familiei sale, unde îl ajuta pe proprietarul Willis Hoskins şi pe un alt muncitor, Ziba Knox, să aducă îmbunătăţiri unui utilaj de filatură - utilizat acolo.
În ciuda faptului că ajutase la îmbunătăţirea maşinăriei, tânărul Hunt nu a fost adăugat la brevetul de invenţie. Astfel, la scurt timp Hunt a inventat un utilaj de filatură chiar mai bun şi l-a patentat în 1826. În speranţa de a-şi întreţine tânăra familie (El s-a căsătorit în adolescenţă cu iubita lui din copilărie, şi, în cele din urmă, perechea a avut patru copii), Hunt a încercat să fabrice şi să vândă această maşinărie.
În acest scop, Hunt a călătorit la New York şi a încercat să găsească investitori care să susţină producţia, dar a devenit din ce în ce mai frustrat atunci când nimeni nu s-a arătat interesat. Cu banii luaţi de pe urma vânzării brevetului, el şi-a relocat familia, stabilindu-se la New York. În anii ce au urmat, inventatorul a mai patentat diferite creaţii, însă întotdeauna ajungea să-şi vândă ideile, din lipsa investitorilor, care nu aveau încredere într-un fermier simplu.
În 1849, atunci când un proiectant pe nume J.R Chapin a început să îl preseze pe Hunt să îşi plătească o datorie de 15 dolari (aproximativ 422 de dolari, azi), din cauza fondurilor reduse, inventatorul a făcut ceea ce făcea întotdeauna, şi anume a creat ceva: acul de siguranţă, se pare, după doar trei ore de joacă cu o bucată de sârmă.
Deşi ideea sa nu era tocmai cu totul nouă, Hunt reuşeşte să o inoveze prin inventarea capătului care ascunde partea înţepătoare a acului. Mulţumită designului extrem de funcţional, invenţia era incredibil de uşor şi ieftin de fabricat. Chiar şi astăzi, după aproximativ două secole de când Hunt a inventat acul de siguranţă, schiţa de bază nu a fost major modificată. Aşa cum era de aşteptat, Hunt a vândut brevetul acului de siguranţă, pentru numai 400 de dolari (aproximativ 11.000 de dolari, azi), care a ajuns în mâna companiei W.R. Grace and Company şi care ulterior s-a îmbogăţit de pe urma produsului.
Pe parcursul vieţii, Hunt nu a făcut o avere de pe urma diferitelor sale invenţii - care i-au îmbogăţit pe alţii, nu era nici renumit sau cunoscut, iar după moartea sa lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cu toate acestea, New York Tribune a publicat un articol despre Hunt după ce acesta a decedat, notând:
„Timp de peste 40 de ani, el a fost cunoscut drept un experiment în arte. Fie că este vorba de mişcări mecanice, chimie, electricitate sau compoziţii metalice, el se afla pe teritoriul său, şi, probabil că el a încercat mai multe experimente decât orice alt inventator.”
În anii 1970, moda punk a adus utilizarea acelor de siguranţă de către tinerii nonconformişti fie ca accesoriu, fie ca piercing. Tot în acea perioadă a luat naştere şi tatuarea „stick and poke” (înfige şi împunge), care reprezenta efectuarea unui tatuaj, acasă, personal, pe ascuns, cu un ac de siguranţă şi cerneală. Schiţa se efectua în special pe degetul purtătorului.
Deşi acul de siguranţă a rămas la forma iniţială, tehnologia de fabricare a avansat foarte mult. În prezent fabricile automatizate pot produce în jur de trei milioane de ace de siguranţă pe zi. Se fac ace de siguranţă de diferite mărimi şi din diferite materiale, precum fier, inox, argint sau chiar aur.
