O echipă de cercetători, curioşi dacă anumite albine reprezintă vietăţi ce îşi asumă riscuri în mod natural, au decis să pună această întrebare la încercare.
Albinele acceptă diferite locuri de muncă într-un stup, în funcţie de vârsta lor. Majoritatea devin albine cercetaşe, cu sarcina de a identifica sursele de hrană, însă nu toate cercetaşele sunt la fel. Unele caută noi flori pentru polen, pe când altele zboară la şi de la susre stabilite de nectar.
Statutul în stup
O echipă de oameni de ştiintă curioşi dacă anumite albine reprezintă vietăţi ce îşi asumă riscuri în mod natural, au decis să pună această întrebare la încercare. Ei au plasat un stup într-o incintă cu un alimentator de apă cu zahăr, marcând fiecare albină care a vizitat alimentatorul.
Câteva zile mai târziu, au adaugat un al doilea alimentator şi au marcat albinele care l-au identificat. Stimulând din nou albinele, cercetătorii au mutat al doilea alimentator într-o nouă locaţie şi au marcat albinele care au descoperit şi acea locaţie.
Cercetaşe şi non-cercetaşe
Albinele care au găsit noile alimentatoare în ambele situaţii, au fost denumite cercetaşe, în timp ce albinele care au adunat nectarul doar de la vechiul alimentator de hrană, au fost denumite non-cercetaşe. Cercetaşele de cuib, care caută noi locaţii pentru stup, au avut şanse de trei ori mai mai mari să devină cercetaşe de nectar, la maturitate.
Pentru a determina dacă există diferenţe între cercetaşe şi non-cercetaşe, oamenii de ştiintă au examinat creierele lor pentru a observa care gene au fost active. Ceea ce au descoperit a fost surprinzator. Au existat diferenţe mari în peste o mie de gene. Unele dintre aceste gene sunt foarte similare cu cele asociate comportamentului uman de căutare a noului (CN), un temperament orientat către activităţi exploratorii şi experienţe noi.
Rolul dopaminei
Cercetătorii au examinat semnalizatorul de dopamină din genele albinelor, care este aproape identic cu cel din cazul fiinţelor umane şi anume substanţa chimică esenţială care alimentează impulsul de a repeta experienţele plăcute. La albine, acesta funcţionează exact invers; doza mare de dopamină măreşte averiunea. Albinele cu gene ce produc mai mulţi receptori de dopamină erau non-cercetaşe, în timp ce acelea cu nivelul de dopamină scăzut, tindeau să devină cercetaşe.
