Unii oameni sunt perfecţionişti, depunând mari eforturi pentru a ieşi din rutine în scopul obţinerii fizicului perfect, punctajului ideal ori performanţei inimitabilă.
Însă, există în întreaga lume culturi care au învăţat să abandoneze acest comportament rigid şi obsesiv şi să îmbrăţişeze conceptul de imperfecţiune. Artizanii şi meşteşugarii unor astfel de culturi ar introduce, în mod deliberat, defecte în lucrările lor pentru a-şi reaminti faptul că defectele reprezintă parte integrantă a fiinţei umane.
În cultura Navajo, ţesătorii de covoare păstrează mici imperfecţiuni de-a lungul tivurilor, sub forma unei linii numită „ch'ihónít'i”, care, tradusă în limba română, înseamnă „linie spirituală” sau „cale spirituală”. Poporul Navajo este de părere că, atunci când se ţese un covor, ţesătorul îşi îmbină o parte a fiinţei sale cu materialul viitorului covor. Linia spirituală permite ca această parte a spiritului ţesătorului, prinsă în capcană, să părăsească în siguranţă covorul.
Populaţia Navajo mai crede, de asemenea, că numai Dumnezeu este perfect şi că oamenii nu pot atinge acelaşi nivel de perfecţiune. Aşadar, ei se asigură că lasă mici imperfecţiuni în tot ceea ce alcătuiesc manual. De obicei, obiectul trebuie studiat foarte îndeaproape pentru a găsi imperfecţiunea, care, de altfel, are ca scop să nu distragă atenţia de la frumuseţea elementului. Aceasta poate consta dintr-un fir nărăvaş de aţă ori un ochi de culoare diferită.
Faptul că Dumnezeu este perfect, spre deosebire de oameni, reprezintă, de asemenea, şi unul dintre principiile fundamentale ale arhitecturii islamice. Plafoanele boltite, frumos decorate ale multor moschei din lumea arabă, par simetrice, însă, adesea ele prezintă nereguli minore, imperceptibile de către majoritatea vizitatorilor. Chiar şi Catedrala Naţională din Washington, D.C., capitala Statelor Unite, întruneşte câteva mici defecte arhitecturale, care au fost atribuite unui obicei medieval apocrific ce încerca să ilustreze că numai Dumnezeu poate fi perfect.
În regiunea Punjab din India şi Pakistan, o tehnică foarte populară de brodare este Phulkari, ce înseamnă, literalmente, lucrare florală. Modele complicate care utilizează fire viu colorate sunt ţesute sub formă de şaluri şi eşarfe capilare, dar şi sub formă de alte articole de îmbrăcăminte adresate femeilor, pentru uz propriu ori pentru familia lor.
Majoritatea modelelor Phulkari sunt foarte regulate, dar uneori femeile introduc mici modificări de culoare sau de şablon în lucrările lor.
În Japonia, încorporarea imperfecţiunilor deliberate este un ingredient absolut de nelipsit în cadrul artei. Acest concept estetic se numeşte „Wabi sabi” şi a fost practicat încă din secolul al XVI-lea. Caracteristicile esteticei wabi-sabi includ asimetria, rugozitatea, simplitatea şi aprecierea integrităţii ingenioase a obiectelor şi a proceselor naturale.
Aceste concepte, pe lângă faptul îl omagiază pe Dumnezeu, întăresc ideea că există frumuseţe şi în imperfecţiuni, iar frumuseţea însăşi este imperfectă, impermanentă şi incompletă.
Surse: Regents of the University of Michigan / Wikipedia / Wikipedia / www.area-rug-tips.com
