Cariera de astronaut este una destul de periculoasă, destul de puţini ar veni cu contraargumente, chiar dacă statisticile arată că anual mor mai mulţi oameni din cauza atacurilor ursuleţilor koala şi a puilor de focă, decât întro navă spaţială.
Cariera de astronaut este una destul de periculoasă, destul de puţini ar veni cu contraargumente, chiar dacă statisticile arată că anual mor mai mulţi oameni din cauza atacurilor ursuleţilor koala şi a puilor de focă, decât întro navă spaţială. Să nu mai vorbim de riscurile şi pericolele pe care şi le asumau astronauţii în epoca eroilor, atunci când sovieticii şi americanii concurau pentru locul întâi pe Lună!
După o concurenţă acerbă, întrun final, americanii câştigă bătălia, însă umblând cu picioarele pe pâmânt şi capul pe umeri, decid să incheie o asigurare de viaţă. Asiguratorul prevede un risc atât de ridicat încât încheie o poliţă de numai 50 de mii de dolari pe an. Astronauţii sunt angajaţi NASA, astfel sunt încadraţi în tabelul de salarii ale agenţiilor federale, iar in anul 1969 acest lucru însemna 17 mii de dolari. Luând în calcul evoluţia inflaţiei de atunci şi până acum, în anul 2015 acea sumă înceamnă 110 mii de dolari, ceea ce nu este o sumă cine ştie ce, în timp ce programatorii companiilor de fiţe din Silicon Valley câştigă un asemenea salariu fluierând - adică pe lună.
Având în vedere faptul că Neil Armstrong şi colegii săi nu ar fi reuşit să strângă acea sumă nici după trei ani de muncă, s-au văzut nevoiţi să apeleze la soluţii alternative. Planul B - unul absolut genial, insă în acelaş timp - unul bizar: cei trei astronauţi ai Apollo-11 au achiziţionat câteva sute de vederi din magazinul de suveniruri din centrul NASA Houston, le-au semnat şi apoi au rugat un prieten să le trimită la ştampilat la un oficiu poştal, în ziua decolării. În caz că ceva nu ar fi mers bine, iar astronauţii ar fi riscat să nu mai revină acasă, vederile poştale cu semnătură şi dată ştampilate, ar fi devenit extrem de preţioase, iar colecţionarii ar fi plătit averi pentru a intra în posesia acestora, lucru care ar fi adus beneficii enorme familiei astronautului decedat şi i-ar fi acoperit cheltuieli cât pentru ani întregi.
Din fericire nu s-a întâmplat nimic negativ, iar Armstrong împreună cu colegii săi, au străbătut Luna în siguranţă, revenind întregi şi teferi pe Pământ. Normal, nu au mai fost necesare vederile poştale, ţinute bine ca poliţă de asigurare. Ei, dar şi aşa, Armstrong & Co. au reuşit să creeze un trend, pentru că astronauţii sunt destul de superstiţioşi de felul lor (iar vederile poştale au devenit simbol al norocului): până la Apollo-16, adică până la penultima misiune pe Lună a omului, obiceiul a rămas viu. Până la primul accident mortal al NASA înregistrat ca accident spaţial, şi anume catastrofa Challenger 1986, astronauţii nu mai semnau autografe deja de cel puţin jumătate de deceniu.
Majoritatea vederilor-Apollo fac parte din colecţii particulare, acestea fiind vândute prin licitaţii la aproximativ 5000 de dolari. Avem şi un record, bineînţeles, si anume prima carte poştală dinaintea lansării Apollo-11, în stare impecabilă, pe care s-a încasat 30 de mii de dolari. Mai multe cărţi poştale pot fi vizionate aici.
