Mitraliera Maxim a fost supranumită „arma iconică a cuceririi coloniale britanice”
Mitraliera Maxim, a fost inventată de Sir Hiram Stevens Maxim în 1883, fiind prima mitralieră care funcţiona pe baza principiului recuperării energiei de recul. Variantele sale, cum ar fi mitraliera grea Vickers, PM M1910 sau MG 08, aveau să fie utilizate pe larg în Primul Război Mondial.
Mitraliera Maxim a fost prima mitralieră cu auto-încărcare, fiind până la începutul secolului XX, principala armă de acest tip. Toate celelalte tipuri de mitralieră apărute anterior, se bazau pe principiul acţionării manuale pentru reîncărcare.
Mitraliera Maxim a fost supranumită „arma iconică a cuceririi coloniale britanice”. Ea a jucat un rol decisiv în expansiunea colonială europeană în Africa, în secolul al XIX-lea. Puterea sa de foc extraordinară a avut un efect devastator în timpul luptelor frontale. În timpul luptelor din Shangani şi Omdurman din 1894 şi 1898, trupele europene a reuşit să distrugă forţele locale mult superioare numeric, cu pierderi umane minime. Cum scria Hilaire Belloc în poezia sa „Călătorul Modern”:
„Orice s-ar întâmpla, noi avem mitraliera Maxim şi ei nu”
Strămoşul ei cel mai îndepărtat este o armă alcătuită din mai multe guri de foc montate paralel pe un car de luptă, din secolele al XIV-lea – al XV-lea, numită ribaudequin, chariot a orgue sau orgă. În 1860, americanul Richard Gatling inventează un tun cu butoiaş de calibru mic, folosit în Războiul de Secesiune.
Mărirea numărului de guri de foc înseamna construirea unei arme multiple, dar nu şi automate. O astfel de armă trebuie să utilizeze o parte din energia degajată de explozia prafului de puşcă pentru a efectua lucrul mecanic de expulzare a cartuşului, punerea altuia în locul lui, efectuarea tirului etc.
