Marinarii blocaţi acolo timp de opt ani, în anii 1970, au format o mini-naţiune pentru a-şi ocupa timpul.
Canalul Suez, situat în Egipt, leagă Marea Mediterană şi Marea Roşie, permite trecerea în ambele direcţii a navelor între Europa şi Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană şi Marea Roşie pe pământ. A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps şi inaugurat la 17 noiembrie 1869, iar de atunci, cu mici pauze, a fost utilizat până în zilele noastre.
Una dintre aceste „pauze” a incomodat întreaga lume timp de opt ani, întrucât canalul a fot închis traficului naval, în întregime, în perioada 1967-1975. De asemenea, cincisprezece nave au fost prinse în canal în timpul acelei perioade.
În iunie 1967, a izbucnit războiul în Orientul Mijlociu, cu neînţelegerile dintre Israel, şi Egipt, Iordania şi Siria. Războiul a fost scurt - Israelul câştigând o victorie decisivă într-o săptămână. (Războiul este acum cunoscut sub numele de „Războiul de şase zile”) După război, Israel a ocupat Peninsula Sinai, având ca limite Canalul Suez la vest şi graniţa israelo-egipteană la nord-est.
La scurt timp după aceea, egiptenii au blocat Suezul, deoarece canalul era menit să devină spaţiul principal de luptă egipteană-israeliană pe parcursul următorului deceniu. Marea parte a traficului naval începuse să evite zona din cauza incertitudinilor politice provocate de războiul de şase zile, dar cincisprezece nave se aflau deja în interiorul canalului atunci când a izbucnit războiul. Și toate cincisprezece se aflau în imposibilitatea de a părăsi canalul în tot acest timp.
Navele au ancorat în Marele Lac Amar, un lac cu apă sărată, având o suprafaţă de aproximativ 250 km pătraţi, care divide partea de nord a Suezului de partea dinspre sud. Și au rămas acolo până când egiptenii au pus capăt blocadei la data de 5 iunie 1975. Între timp, navele - patru aflate sub pavilionul Regatului Unit; câte două din Germania de Vest, SUA, Suedia şi Polonia; şi câte una din Franţa, Bulgaria şi Cehoslovacia - şi-au format propria comunitate mică de pseudo-naufragiati, denumită „Asociaţia Marelui Lac Amar", echipată cu un serviciu poştal neoficial între nave şi cu propriile timbre.
Echipajele navelor se adunau la bordul uneia dintre navele britanice pentru a juca meciuri de fotbal, la bordul uneia bulgare pentru a proiecta filme, şi-au înfiinţat locaţii pentru slujbele bisericeşti pe una din Germania de Vest şi s-au folosit de serviciile piscinelor de pe navele suedeze. Pentru a coincide cu Jocurile Olimpice de vară din 1968, marinarii blocaţi şi-au înfiinţat propriile lor Jocuri Olimpice ale Marelui Lac Amar, organizând regate cu ajutorul bărcilor de salvare.
Atunci când blocada a luat, în cele din urmă, sfârşit, navele erau libere să plece. Însă, pentru aceste vase - astăzi cunoscute sub numele de „Flota Galbenă” - acoperite de cantităţi mari de nisip suflat din deşertul apropiat, timp de aproape zece ani şi aflate în izolare, a pleca, nu părea o opţiune atât de simplă. Dintre toate navele, numai cele două ale Germaniei de Vest au reuşit să părăsească locul prin propria lor putere.
Astăzi, timbrele poştale din Asociaţia Marelui Lac Amar sunt obiecte de colecţie.
