Țara avea nevoie mai mare de arme, decât de muzică.
Pe 7 decembrie 1941, America se afla în război. Muzica Jazz şi Swing (cel mai popular stil muzical din America) intrau de asemenea în Război, pentru a reaminti în fiecare secundă de crudele forţe armate în plină forţă. „Orchestranţii de astăzi nu sunt doar simplii muzicanţi de jazz”, declară revista Down Beat, „ci sunt soldaţi ai muzicii”.
Pe frontul intern, industria muzicală se regăsea încă odată în luptă. Panele de curent şi urgenţele, întunecau cluburile de noapte şi sălile de dans. O taxă de 20 la sută pentru divertisment a închis săli de bal în toată ţara. Raţionalizarea benzinei, a cauciucului, au fost doar o parte din multele măsuri luate în anii din timpul războiului. Îngreunarea deplasării autobuzelor orchestranţilor devenea din de în ce mai intensă. Un deficit de şerlac a redus substanţial înregistrările muzicale, companiile încetănd producerea de tonomate şi instrumente muzicale, considerate inutile pe timp de război. Țara avea nevoie mai mare de arme, decât de muzică.
Pe 1 august 1942, Federaţia Americană a Muzicienilor (American Federation of Musicians) ordonă membrilor săi încetarea înregistrărilor - altele decât „discuri V” destinate militarilor - până când companiile de înregistrări consimt să plătească pentru fiecare redare a melodiilor la tonomate sau radio. Companiile The Capitol şi Decca semnează acordul în termen de un an, însa greii industriei,Victor şi Columbia se opun. Trec peste doi ani, până când situaţia este soluţionată, iar orchestranţii revin în studiouri.
Una dintre piesele care a avut succes fiind relansată este All or Nothing at All (Harry James, Columbia). All or Nothing at All fusese înregistrată iniţial în 1939. Harry James este menţionat atunci ca solist principal, iar Frank Sinatra (fiind la debut în perioada respectivă) este trecut mai mic. S-au vândut iniţial vreo 5.000 de plăci ale melodiei în 1939.
Patru ani mai târziu, aceeaşi piesă, re-editată de Columbia, într-un moment când Frank Sinatra devenise un nume cunoscut, apare cu numele lui Frank Sinatra scris mare şi cel al lui Harry James scris mic. Re-editarea respectivă a staţionat în top-ul vânzărilor timp de 18 săptămâni, ajungând pe locul 1 în 2 iun 1943.
Cu greva prelungită în noul an, orchestrele instrumentale erau înlocuite cu coruri de voci. Un astfel de exemplu ar fi Goodbye Sue, înregistrat de Perry Como în 1943.
