Este vineri şi timpul pentru un articol distractiv în ajun de weekend.
Oficiul Poştal din S.U.A. permite clienţilor să trimită multe alte obicete pe lângă bine-cunoscuta scrisoare. Un client poate trimite prin coletărie plante, insecte, unele tipuri de animale vii, dar şi unele moarte.
O companie de cercetare a marketingului direct a trimis prin poştă o minge de fotbal, un ciocan de scos cuie cu gheară curbată şi chiar o pereche de schiuri nautice, cu nimic altceva decât timbrele de expediere adecvate şi o etichetă de livrare ataşată acestora, doar pentru a vedea ce se întâmplă. Toate obicetele au fost livrate împreună cu o anumită penalizare din partea grefierului poştal destinatar, cu privire la elementele care ar fi necesitat o ambalare corespunzătoare.
Însă cel mai ciudat lucru trimis prin păştă a fost o bancă. Şi nu un scaun lung şi îngust pentru două sau mai multe persoane ori cu pupitru în faţă, pentru şcolari, ci o instituţie financiară. Desigur, întreaga clădire a băncii nu putea să fie trimisă prin coletărie, întrucât există o logistică evidentă de mutare unei clădiri. Dar următorul cel mai propice element a fost trimis prin poştă - toate cărămizile utilizate în construcţia băncii, adică 80.000 de bucăţi.
La 1 ianuarie 1913, Serviciul de Coletărie Poştală (Parcel Post Service) a fost inaugurat în Statele Unite. Acest serviciu asigură transportul de pachete între două puncte. Serviciul de coletărie poştală era ideal pentru populaţia rurală americană rurale, care puteau folosi, de acum, oficiul poştal ca metodă de livrare, pentru a primi sau trimite pachete. Fermierii şi meşterii rurali preferau în mod deosebit acest confort care le permitea, din punct de vedere bănesc, să-şi aducă produsele pe piaţă. De asemenea, locuitorii oraşelor foloseau serviciul într-un ritm fenomenal. A fost una dintre cele mai populare servicii adăugate la serviciul poştal de bază.
Dl. W. H. Coltharp, un tânăr om de afaceri în oraşul Vernal, Utah, a vrut să construiască o clădire şi să o dedice memoriei tatălui său. După consultarea cu directorii instituţiei creditoare locale a oraşului, Coltharp a iniţiat planuri de construire a unei clădiri, în incinta căreia, colţul frontal ar fi putut constitui o nouă bancă.
Caramizile selectate de Coltharp erau fabricate de compania Salt Lake Pressed Brick, situată la aproximativ 200 de kilometri de Vernal, Utah, pe linie dreaptă, însă la peste 200 de kilometri urmând traseele care se intersectau cu Utah. Problema lui Coltharp se axa pe costurile transportului de marfă pentru 80.000 de cărămizi din Salt Lake City la Vernal. Cheltuielile de transport ale cărămizilor până la Vernal erau de aproximativ 4 ori mai mari decât preţul cărămizilor în sine.
Într-un moment de creativitate, lui Coltharp i-a venit o idee genială şi a decis că îşi va expedia cărămizile în micul oraş prin intermediul coletăriei poştale, profitând astfel de tarifele ieftine pe care le garanta serviciul.Pentru a respecta reglementările poştale ale perioadei, Coltharp a pus cărămizile cu atenţie în cutii cu greutatea mai mică de 20 de kilograme, limita superioară a serviciului de coletărie. Știrile din arhivă indică faptul că au fost expediate 40 de ambalaje per livrare, ceea ce înseamnă că fiecare expediere era echivalentă cu o tonă.
Traseul de la Salt Lake City implica o ocolire foarte mare pentru a ajunge la Vernal. Prima dată cărămizile erau trimise la Mack, Colorado, prin intermediul căilor ferate Denver şi Rio Grande. De acolo, s-au dus la Watson, Colorado, pe o cale ferată cu ecartament îngust. În cele din urmă, cărămizile erau transportate pe ultimii 100 de kilometri până la Vernal cu un vagon de marfă. Lungimea totală a acestei rute a fost de peste 650 de kilometri. În timp ce oficiile poştale începuseră să fie copleşite de cutiile cu cărămizi, diriginţii oficiilor poştale deveneau frenetici.
În cele din urmă întregul contingent de cărămizi a fost livrat, însă oficiul poştal şi-a schimbat regulamentele. Noile reguli stipulau că expeditorul şi destinatarul pot să livreze sau să primească numai un total de maxim 90 de kilograme de mărfuri într-o singură zi. Într-o clarificare a regulii, administraţia poştală a indicat că „scopul serviciului poştal al Statelor Unite nu este de a expedia clădiri prin poştă.” Banca din Vernal a fost finalizată şi a fost poreclită „The Parcel Post Bank” (Banca trimisă prin Coletărie) de către unii locuitori ai oraşului. Clădirea încă mai există şi este încă utilizată ca instituţie bancară; acum serveşte ca sucursală a Bancii Sionului şi se află pe West Main Street din oraşul Vernal.
