Dar butoanele de deschidere a uşilor sunt pe deplin funcţionale, aşa că nu trebuie să ne panicăm.
Teoriile conspiraţiei apar mai peste tot în zilele noastre şi aproape toate sunt nefondate. Nu, aterizările pe lună nu au fost trucate. Nu, vaccinurile nu sunt o modalitate prin care guvernul controlează numărul populaţiei. Nu, schimbările climatice nu se datorează unei farse din China.
De fapt, dacă există teorii adevărate ale conspiraţiei, atunci acestea au legătură cu cele mai mici lucruri din viaţă. Conform unui raport din New York Times, dacă am fost dintotdeauna convinşi că butoanele de închidere a uşilor din lifturi nu sunt nimic altceva decât un efect placebo, atunci avem dreptate.
Directorul executiv al grupului comercial National Elevator Industry a dezvăluit că butonul de închidere a uşilor a fost dezactivat în toate ascensoarele din SUA pentru o perioadă destul de îndelungată. Graţie Legii Americanilor cu Dizabilităţi, din 1990, se prevede ca uşile unui ascensor trebuie să rămână deschise un timp suficient de lung pentru ca persoanele care utilizează dispozitive ajutatoare pentru mers sau scaune cu rotile, să poată intra în condiţii de siguranţă.
Având în vedere că majoritatea lifturilor au o durată de viaţă de aproximativ 25 de ani, este posibil ca foarte puţine să mai deţină încă, butoane funcţionale de închidere a uşilor. Recent, mulţi au rămas şocaţi la aflarea veştii că butoanele de la trecerile de pietoni sunt aproape întotdeauna nefuncţionale. Acest nou anunţ nu va face altceva decât să accentueze neîncrederea omenirii în butoane.
John Kounios, profesor de psihologie la Universitatea Drexel din Philadelphia, a declarat pentru NYT că această „minciună albă” a butonului de închidere a uşilor este inofensivă, deoarece ne oferă scurta iluzie că deţinem controlul. „Lipsa deţinerii controlului percepută este asociată cu depresia, deci poate că acest lucru este chiar uşor terapeutic”, a menţionat el.
Ei bine, această revelaţie-bombă va frustra, probabil, pe cei care mult timp au considerat ascensoarele ca fiind mult prea indiferente şi independente când vine vorba de transportul persoanelor în sus sau în jos. Cu toţii am trecut prin situaţii de gen: se apropie un coleg de la servici/o vecină în vârstă şi văduvă, în paşi grăbiţi pentru a ajunge la timp în ascensorul în care suntem unic pasager. Iniţial începem să apăsăm butonul de închidere a uşilor, doar cu un deget, însă odată cu apropierea „inamicului” apăsăm din ce în ce mai energic, până când toată palma începe să preseze porţiunea cu butonul în cauză. Efect nereuşit, uşile rămân calme şi deschise, până la intrarea celui de-al doilea pasager, care pe de-asupra ne mai şi mulţumeşte, cu un rânjet, că i-am reţinut liftul.
Pentru cei care sunt un pic mai iertatori, vor răsufla uşuraţi la vestea că butoanele de deschidere a uşilor sunt complet funcţionale.
