Ce an este conform diferitelor calendare ale lumii?

Publicitate

În ce an se află unele minorităţi care nu se ghidează după calendarul gregorian?

Ce an este conform diferitelor calendare ale lumii?
Publicitate

Pe măsură ce înaintăm în anul 2018 merită să ne amintim că anul reprezintă doar un număr. Un număr arbitrar având în vedere că alte calendare diferă foarte mult de calendarul gregorian. Aşadar, ce an este conform diferitelor calendare din lume?

Calendarul gregorian este cel mai utilizat pe scară largă la nivel internaţional. Denumit după Papa Grigore al XIII-lea, care l-a introdus în octombrie 1582, calendarul pe care noi toţi îl considerăm ca fiind inflexibil şi definitiv, a reprezentat, de fapt, o simplă modificare a calendarului iulian anterior. Trecerea de la calendarul Iulian la cel Gregorian a avut drept efect ca echinocţiile şi solstiţiile să nu se mai modifice în timp, iar Paştele a devenit apropiat de echinocţiul de primăvară, exact cum îşi dorice iniţial Papa.

Ce an este conform diferitelor calendare ale lumii?

Astăzi, chiar dacă cel mai utilizat la nivel global este calendarul gregorian, acesta nu este şi singurul calendar din lume.

Calendarul chinezesc: 4714
Calendarul chinezesc
tradiţional este un calendar lunisolar, adică o combinaţie între anul solar şi fazele Lunii. Însă populaţia chineză îl foloseşte doar pentru sărbătorile tradiţionale şi pentru evenimentele culturale; ei au adoptat calendarul gregorian pentru utilizarea zilnică, în anul 1912.

 

Calendarul budist: 2560
Calendarul budist
întrunează un set de calendare lunisolare utilizate în principal în ţările din sud-estul continentului asiatic. Calendarele au o descendenţă comună, dar prezintă şi diferenţe minore, care sunt totuşi importante. Printre diferenţe se numără planificări intercalate, denumiri ale lunilor, numerotare şi cicluri. În prezent, acest calendar tradiţional se foloseşte în principal pentru festivaluri.

 

Calendarul bizantin: 7526
Calendarul oficial al Imperiului Bizantin s-a bazat pe calendarul iulian, cu excepţia faptului că anul începea la 1 septembrie. Anul Unu, presupusa dată a creaţiei, a fost 1 septembrie 5509 î.H. Primul an din calendarul bizantin s-a încheiat la 31 august 5508 î.H.

 

Calendarul etiopian: 2010
Cu un calendar solar care începe la 29 sau 30 august şi derivă din calendarul egiptean, calendarul etiopian are un decalaj de şapte-opt ani în comparaţie cu calendarul gregorian.

Ce an este conform diferitelor calendare ale lumii?

Calendarul ebraic: 5778
Numărul anului din calendarul evreiesc este o reprezentare a anilor de la creaţie şi până în prezent. Aceşti ani au fost stabiliţi prin realizarea unor acrobaţii matematice biblice; aceştia nu înseamnă că universul a existat doar de aproximativ 5700 de ani.

 

Calendarul Holocen: 12018
În loc să utilizeze drept reper naşterea lui Isus, calendarul holocen are ca reper epoca de la începutul Erei Umane şi până în prezent. Acest lucru este definit în mod arbitrar ca 10.000 de ani î.Hr., astfel încât anul 1 d.Hr. este echivalent cu 10.001 H.E. (Holocene Era: Era Holocenului). Este destul de uşor; pur şi simplu adăugăm 10.000 de ani la anul gregorian şi avem anul precis din calendarul Holocen.

 

Calendarul islamic: 1439
Calendarul islamic
se bazează pe momentul în care profetul Mohamed a venit în Madinah, Arabia Saudită, în anul 622 C.E. (Christian Era - Era creştină sau A.D.: Anno Domini - Anul Domnului). Fiecare lună începe atunci când luna nouă este vizibilă cu ochiul liber.

 

Calendarul japonez: Heisei 30
Sistemul oficial
de datare cunoscut sub numele de gengō (元号) a fost utilizat de la sfârşitul secolului al şaptelea. Anii sunt numerotaţi după epocile a căror denumire le este dată de către Împăratul domnitor. Începând cu Meiji (1868-1912), fiecare domnie a reprezentat o epocă, dar împăraţii anteriori au decretat uneori o nouă eră la un eveniment major oarecare.

 

Calendarul solar thailandez: 2561
Acest calendar
(înlocuind calendarul lunar thailandez) a fost adoptat în anul 1888, fiind versiunea siameză a calendarului gregorian. La 6 septembrie 1940, Premierul Phibunsongkhram a declarat că 1 ianuarie 1941 va reprezenta începutul anului 2484 B.E. (Buddhist Era - Era budistă).

Ce an este conform diferitelor calendare ale lumii?

Calendarul Unix: 1514764800 – 1546300799
Unix este un sistem de calculare a unui moment în timp, definit de numărul de secunde care au trecut de la 1 ianuarie 1970. Această dată reprezintă ultima perioadă când sistemul a fost ajustat la Ora universală coordonată, care este şi standardul principal conform căruia întregul glob îşi reglează ceasurile.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!