O întrebare în graffiti care bântuie un mic orăşel liniştit
Această întrebare, ce apare sub formă de graffiti pe un obelisc înalt din cărămidă aflat în Hagley, Worcestershire, Anglia, a bântuit micul sat de peste şaptezeci de ani.
Povestea începe într-o după-amiază de aprilie din 1943. Patru băieţi adolescenţi dintr-un sat învecinat tocmai vânau ouă de pasăre în pădurea Hagley, atunci când au descoperit un falnic velniş (Ulmus montana), un arbore din specia ulmilor, înalt, cu scoarţa cenuşie-brună, cu frunze asimetrice ovale, cu flori verzui sau roşietice dispuse în umbele. În trunchiul gol al ulmului ei au găsit ceea ce, la prima vedere, părea a fi un craniu animal. Dar după ce au văzut părul şi dinţii, băieţii îngroziţi şi-au dat seama că era uman. Știind că au încălcat proprietatea altcuiva, cei patru adolescenţi au reaşezat uşor craniul în trunchi şi au încheiat un pact conform căruia nu vor destăinui niciodată nimănui ceea ce au văzut. Însă greutatea secretului era prea mare pentru cei mai tineri dintre băieţi, astfel, Tommy Willetts le-a povestit părinţilor săi, care mai apoi s-au adresat poliţiei.
Atunci când poliţia a verificat trunchiul copacului, ei au găsit nu numai craniul detaşat, ci şi un schelet aproape complet, cu un pantof, un inel de aur şi nişte fragmente de îmbrăcăminte. O mână tăiată din corp a fost de asemenea descoperită, îngropată în apropiere. Criminaliştii au stabilit că era vorba despre scheletul unei femei, în jur de 35 de ani, care murise de cel puţin 18 luni. Un fragment de taftă din gura ei a stabilit cauza morţii ca fiind sufocarea.
În pofida căutărilor exhaustive prin evidenţele dentare, poliţia nu a reuşit identificarea victimei. Cel de-al Doilea Război Mondial, care se afla în plină desfăşurare la acel moment, a împiedicat ancheta, deoarece mulţi bărbaţi şi femei au plecat la război ori s-au mutat în altă parte, declarându-se dispăruţi. Pista s-a răcit în cele din urmă.
De Crăciunul aceluiaşi an, diferite înscrisuri graffiti misterioase începuseră să apară prin oraş, întrebând ameninţător: „Cine a băgat-o pe Luebella în velniş?”, sau varianta „Cine a pus-o pe Bella în velniş?”. Mesajele erau scrise în cretă, cu litere mari de opt centimetri, probabil de aceeaşi mână.
Aceasta a fost prima dată când victima a primit un nume, implicând faptul că artistul ar fi ştiut cine fusese victima şi, eventual, criminalul. Sau, probabil că artistul operelor graffiti misterioase era el însuşi (sau ea însăşi) ucigaşul, batjocorind şi tachinând poliţia cu mesajele sale. Oricine ar fi fost artistul, persoana nu şi-a dezvăluit niciodată identitatea, mesajele continuând să apară şi au existat, intermitent, până în prezent.
Indiferent dacă „Bella” era sau nu adevăratul nume al victimei, faptul a devenit irelevant. Numele a rămas în folosinţă, chiar şi poliţia începând să îl utilizeze. Iniţial, ancheta a urmărit o prostituată din Birmingham pe nume Bella, care a dispărut în 1941, dar rezultatele nu au fost concludente.
Datorită graffiti-ului persistent, misterul crimei a refuzat să se stingă şi, odată cu trecerea deceniilor, au apărut noi teorii. Un antropolog pe nume Margaret Murray era sigur situaţia avea legătură cu vrăjitoria. Tăierea mâinii şi întemniţarea cadavrului într-un copac reprezenta o tradiţie veche, a subliniat ea. O altă teorie a identificat-o pe femeia ucisă ca fiind o spioană olandeză numită Clarabella Dronkers (a se observa „bella” în numele ei) care transmitea informaţii naziştilor şi care a fost executată de colegii olandezi pentru trădare.
Periodic, amintirile despre macabra crimă sunt reîmprospătate prin noi înscrieri graffiti. Din cel puţin anii 1970, aceste graffiti au împodobit pereţii Obeliscului Wychbury din secolul al XVIII-lea, în Parcul Hagley. Uneori, vopseaua de graffiti ar începe să dispară, însă întotdeauna se găseşte cineva în oraş, care doreşte să păstreze misterul viu şi imediat apare un nou graffiti.
Nici chiar poliţia nu şi-a pierdut speranţa. Începând cu anul 1999, la peste o jumătate de secol de la descoperirea cadavrului, dosarul era încă deschis, iar poliţia din West Mercia încă aşteaptă noi piste. Însă, dat fiind faptul că majoritatea martorilor au decedat în timp, este din ce în ce mai puţin probabil ca acestea să apară. Identitatea adevărată a Bellei nu va mai fi descoperită niciodată.
Surse: www.news.com.au/Brian Haughton/BBC/Wikipedia
