Christopher Marlowe a fost recunoscut oficial ca fiind co-autorul a trei dintre piesele lui Shakespeare.
Editura Universităţii Oxford va publica în curând o nouă ediţie critică a operelor lui Shakespeare, The New Oxford Shakespeare, care îl va prezenta pe Christopher Marlowe în calitate de co-scenarist al bardului din cadrul piesei de teatru în trei părţi Henric al VI-lea.
De zeci de ani, cercetătorii au dezbătut influenţa, dacă este cazul, lui Marlowe asupra operelor lui Shakespeare. De fapt, unii au susţinut că cei doi scriitori ar fi fost una şi aceeaşi persoană. Dar, mulţumită unor analize matematice şi a sute de ani de burse literare - inclusiv studii privind vocabularul lui Shakespeare, filozofiilor morale şi stilului poetic - un grup internaţional de cercetători consideră că în sfârşit au elucidat acest mister.
„Concepţia ortodoxă susţine că Shakespeare nu ar fi colaborat deloc. Însă, când în 1986, Oxford Shakespeare a sugerat că opt dintre piesele lui Shakespeare ar fi rezultate ale unor colaborări, oamenii au fost extrem de indignaţi”, declară Gary Taylor, un membru al echipei de la Universitatea de Stat din Florida.
În cazul în care nu ne sună familiar cazul acestei dezbateri ştiinţifice asupra lui Shakespeare şi Marlowe, iată un scurt rezumat. Cristopher Marlowe a fost un poet contemporan cu Shakespeare, iar cercetătorii din mediul universitar au făcut legături între cei doi, considerând că se cunoşteau şi că făceau schimb de idei. Mai mult, se consideră că Marlowe a exercitat o influenţă remarcabilă asupra creaţiei lui Shakespeare.
Teoria menţionată anterior, conform căreia unii cercetători au considerat, la un moment dat, că aceştia ar fi unul şi aceeaşi, a fost destul de populară şi a izvorât din faptul că Marlowe a murit la vârsta de 29 de ani, după ce a fost rănit din cauza implicării într-un scandal de spionaj, iar numele lui Shakespeare a apărut în literatură la doar 2 săptămâni după moartea acestuia. Acest eveniment a trezit controverse conform cărora Marlowe şi-a înscenat propria moarte şi a preluat pseudonimul de Shakespeare. Însă, cel mai puternic argument împotriva acestei teorii este acela că cei doi au stiluri total diferite, folosind un vocabular care nu se aseamănă deloc unul cu celălalt, lucru care, pentru unii cercetători, este de ajuns pentru a nega această teorie.
Cu toate acestea, părerile rămân, totuşi, împărţite, fiecare cercetător expunându-şi punctul de vedere prin argumente proprii. „Shakespeare a pătruns în istoria lumii şi există anumite întrebări la care, astăzi, suntem în măsură să răspundem, întrebări pe care oamenii şi le pun de voarte mult timp”, a declarat Taylor.
Pentru a rezolva acest mister, cei 23 de cercetători au combinat literatura clasică cu informaţiile deţinute pentru a analiza fiecare cuvânt din operele lui Shakespeare şi de a le compara cu alte cuvine folosite în literatura acelei epoci. Cea mai semnificativă descoperire a echipei a fost cea cu privire la piesa de teatru în trei părţi Henric al VI-lea, unde aceştia au găsit evidenţa faptului că Marlowe a contribuit la crearea acesteia, evidenţă bazată pe analizarea cuvintelor folosite.
De exemplu, aspectul şi tiparele a ceva ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „termene Shakespeare-plus” - cum ar fi „imploră”, „a vorbit” sau „în seara aceasta” - ce apar în multe din lucrările sale, par a fi mai mult ale lui Marlowe, în secţiuni. Însă, chiar şi cu dovezi matematice în favoarea lor, mulţi cercetători sunt în dezacord că cei doi influenţi dramaturgi ar fi lucrat efectiv împreună.
„New Oxford Shakespeare” va intra pe rafturi începând cu anul viitor.
