Ciocanul mecanic acţionat prin forţa aburilor, a definit, fără dar şi poate, epoca industrială.
Înălţându-se cu mândrie la intrarea în oraşul industrial francez Le Creusot, din regiunea Burgundia, în partea de est a ţării, se află un ciocan Creusot colosal cu aburi, construit cu peste un secol în urmă. Fiind un fost oraş minier, a cărui economie este acum dominată de companii metalurgice multinaţionale, ciocanul cu aburi reprezintă principala atracţie din Le Creusot.
Ciocanele cu aburi au definit epoca industrială. Este o maşinărie masivă care poate da lovituri puternice lingourilor de fier, formându-le în figuri imense, care anterior nu puteau fi obţinute, utilizând doar ciocane manuale şi forţa umană. Posibilitatea utilizării aburului în scopul mobilizării unui ciocan a fost sugerată iniţial de către James Watt, a cărui invenţie, motorul cu abur Watt, a condus la Revoluţia Industrială din secolul al XVIII-lea. James Watt a depus un brevet în 1784, însă abia în anul 1840 s-a reuşit construcţia primul ciocan de lucru cu aburi care a reuşit să satisfacă cerinţele de forjare a componentelor din fier sau oţel, din ce în ce mai mari.
Se pare că ciocanul cu aburi a fost reinventat independent de către alţi doi ingineri diferiţi, dar contemporani - unul scoţian, James Nasmyth (1808-1890), şi celălalt francez, François Bourdon (1797-1865). Ambilor le-a venit ideea în acelaşi an, 1839, şi ambii încercau să rezolve aceeaşi problemă a arborilor şi a manivelei de forjare, pentru motoarele cu aburi din ce în ce mai mari folosite la locomotive şi ambarcaţiuni cu zbaturi. Atunci când amândoi inventatorii au aflat unul despre munca celuilalt, a apărut o dispută asupra celui care a inventat primul maşinăria. Bourdon a construit prima maşinărie funcţională, însă Nasmyth susţinea că a fost asamblată după modelul unei copii a proiectării sale.
Primul ciocan cu aburi al lui Bourdon, dar şi primul din lume, a fost construit în 1840 pentru lucrările Schneider & Co. din Le Creusot. Acesta cântărea 2.500 de kilograme şi se ridica la o înălţime de 2 metri. Schneider & Co. a construit 110 ciocane de forjă cu aburi între anii 1843 şi 1867, de diferite mărimi şi rate de lovitură, dar cu tendinţă spre maşini din ce în ce mai mari, pentru a face faţă cerinţelor tunurilor mari, arborilor motori şi plăcilor de blindaj.
În cele din urmă, cei de la Schneider au decis că au nevoie de un ciocan de proporţii colosale, iar ciocanul cu aburi Creusot a fost construit în 1877. Cu capacitatea de a da o lovitură de până la 100 de tone, ciocanul Creusot a fost cel mai mare şi mai puternic din lume, menţinându-şi statutul timp de paisprezece ani, până când Statele Unite au construit un ciocan şi mai mare, capabil să emită o lovitură de 125 de tone. Designul său a fost copiat, după achiziţionarea drepturilor de brevet corespunzătoare ciocanului Creusot, al celor de la Le Creusot.
În cele din urmă, presele hidraulice şi mecanice au făcut ca masivele ciocane cu aburi din epoca industrială, să devină depăşite. O presă hidraulică de forjare modernă, poate aplica o forţă de aproximativ 80.000 de tone, comparativ cu cele numai 100 de tone ale ciocanului Creusot.
Multe dintre aceste apuse ciocane cu abur au devenit monumente, în locul lor original - fabrica din jurul lor prăbuşindu-se cu mult timp în urmă. Altele au fost relocate în parcurile publice. Un imens ciocan cu aburi marca Nasmyth & Wilson se află în campusul Universităţii din Bolton, în Bolton, Anglia, şi unul mai mic în Wigan Pier. Un alt ciocan englez din anii 1860 se află într-un parc din Sandviken, Suedia, iar un ciocan Nasmyth din 1856 este amplasat în interiorul instituţiei Smithsonian din Washington, D.C.
Ciocanul cu aburi Creusot din Le Creusot reprezintă cel mai mare exemplu, fiind cel original şi cel mai mare de acest gen din lume. A fost dezasamblat în 1969 şi reconstruit în piaţa publică a oraşului. Cu abia câţiva rivali rămaşi, ciocanul a fost numit în anul 1981 de către Societatea Americană a Inginerilor Mecanici, un "punct istoric al ingineriei mecanice".
Surse: Wikipedia / ASME.org
