Crocodilii cu mulţi ani în spate nu mor niciodată; ei doar cresc în dimensiuni.
Să vorbim despre senescenţa neglijabilă şi despre cum nu înaintează în vârstă crocodilii, din punct de vedere tehnic. În cele din urmă ei sunt răpuşi din cauza unei leziuni sau a unei boli contactate. Adică, cum de trăiesc unele animale atât de mult, în timp ce alte vieţuitoare - cum ar fi oamenii - primesc doar câteva decenii?
Pentru a înţelege, va trebui să itrăm în câteva detalii tehnice. Conceptul de senescenţă se referă la îmbătrânirea biologică. Mecanismul exact care stă la baza senescenţei umane este foarte complicat; totuşi, este corect să spunem că experimentăm progresia îmbătrânirii în mod diferit faţă de multe alte specii. Teoretic, unele animale nu vor muri niciodată din cauze naturale.
Senescenţa neglijabilă este în esenţă definită ca lipsa îmbătrânirii, absenţa declinului funcţional. Un astfel de fenomen se explică prin câteva durate de viaţă lungi, cum ar fi broasca ţestoasă gigant din Isulele Aldabra (Geochelone gigantea) cu presupusa vârstă de 255 de ani, care a murit în 2006 în incinta grădinii zoologice Kolkata din India. Sau scoica arctica islandica de 507 de ani care a fost capturată în largul coastei Islandei în acelaşi an.
Deci cum trăiesc atât de mult?
Dr. Sarah Milton de la Universitatea Florida Atlantic atribuie senescenţa neglijabilă „adaptărilor care permit atât supravieţuirea anoxică extinsă, cât şi recuperarea”. Cu alte cuvinte, capacitatea de a supravieţui perioade lungi de timp fără oxigen, precum şi capacitatea de a se recupera rapid după acele perioade. Ambele au pregătit organismele pentru vieţi surprinzător de lungi.
Această definiţie nu include timpul biologic suplimentar acumulat de către cazurile de animaţie suspendată - cum ar fi Tardigradele (animale microscopice numite urşii de apă), cele mai rezistente creaturi de pe Pământ. Dacă dorim să găsim un exemplu optim de senescenţă neglijabilă, trebuie să ne gândim la un nivel avansat, şi anume la crocodilul de apă sărată.
Potrivit fizicianului şi cercetătorului ştiinţific american, Dr. Michio Kaku, crocodilii nu au o perioadă de viaţă finită recunoscută. În schimb, ei devin tot mai mari în dimensiuni, până când sunt inevitabil ucişi de „foamete, accidente sau boli”. Acesta este şi motivul pentru care nu se întâmplă să vedem crocodili de mărimea unui Boeing 747 în sălbăticie.
Dr. Kaku susţine, de asemenea, că standardul de viaţă de 70 de ani al crocodilului, definit în manuale, se datorează faptului că „îngrijitorii zoo decedează la 70 de ani”. Deşi acest lucru poate părea o poveste ştiinţifică senzaţională, există fapte incontestabile pe care trebuie să le luăm în considerare.
Pentru început, crocodilii de apă sărată au capacitatea bine documentată de a supravieţui fără oxigen timp de peste două ore. De asemenea, acestea nu necesită perioade lungi de recuperare după aceste perioade anoxice. Animalele, cum ar fi balenele, pot supravieţui trei ore pe fundul oceanului, în timpul vânătorii de calmar, dar necesită un timp aproximativ dublu pentru recuperare. Crocodilii, pur şi simplu revin la suprafaţă să respire şi se pot replia imediat.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că magnificele reptile nu par să se deterioreze odată cu înaintarea în vârstă. Acestea sunt la fel de viguroase la vârsta de 70 de ani, precum sunt şi la vârsta de cinci ani, sugerând că ele nu se confruntă cu un declin după atingerea maturităţii sexuale.
Unii crocodili neobişnuit de gigantici au fost găsiţi în sălbăticie, indicând faptul că ei cresc în dimensiuni pe toată durata vieţii lor. După cum explică Billy Collett de la Parcul Australian al reptilelor, „[odată ce ei] ating o lungime de trei metri jumătate sau patru metri, rata lor de creştere încetineşte până la aproximativ un centimetru pe an. Evident, creşterea cu până la un metru în plus, va dura foarte mult.” Această regulă de bază face mai uşor specularea cu privire la vârsta crocodililor mai mari de şase metri.
Queensland reprezintă casa celui mai mare crocodil în captivitate din lume, Cassius. Măsoară în jur de cinci metri şi jumătate, estimându-se că are peste 110 ani. Billy a recunoscut că nu există multe cercetări în legătură cu procesul de îmbătrânire al crocodililor.
În captivitate, stresul pare să le limiteze durata de viaţă. În sălbăticie, majoritatea crocodililor sunt relativ tineri, deoarece piaţa poşetelor de la începutul secolului al XX-lea a radiat orice exemplar „mai vechi” de 100 de ani.
În ceea ce priveşte omul, lupta pentru lămurirea îmbătrânirii şi-a focalizat cercetarea asupra organismelor care prezintă senescenţă neglijabilă ori nici o senescenţă deloc. Organizaţii, cum ar fi Strategii pentru Fundaţia Senescenţei Neglijabilă şi Fundaţia Methuselah, varsă milioane de dolari în cercetarea regenerativă.
Și, deşi nu putem trăi veşnic, încă, ştiinţa oferă deja o licărire de speranţă celor pe care îi apasă greutatea timpului. De fapt, eforturile de a ne reprograma cromozomii cu proteine de la platelminţii planaria (viermi laţi), nemuritori din punct de vedere biologic, chiar au produs rezultate.
