Cu cât este mai mare căscatul unui animal, cu atât mai mare îi este creierul, se constată în urma unui studiu.
Dacă vedem pe cineva căscând la infinit, atunci nu trebuie să ne pripim cu concluziile, gândindu-ne că ar putea fi un leneş incurabil, ci mai degrabă un om cu creier mare şi bogat în neuroni. Un nou studiu publicat în Biology Letters a descoperit că timpul necesar unui mamifer pentru a finaliza un căscat, prezice cu tărie marimea creierului creaturilor şi numărul de neuroni din cortex sau din materia cenuşie.
În rândul vertebratelor, căscatul reprezintă un fenomen larg răspândit - şi înţeles greşit. Căscatul este adesea asociat cu somnul şi plictiseala, însă joacă un rol psihologic important în organism, a spus Andrew Gallup, un psiholog evoluţionist şi „yawnologist” (specialist în căscat) la Universitatea de Stat din New York la Oneonta. Într-adevăr, căscatul are acelaş efect asupra creierului nostru, precum exerciţiile de întindere pentru muşchi.
Când efectuăm mişcări de întindere, vom stimula fluxul de sânge dintr-o anumită zonă a corpului. Asemenea deschiderii largi a maxilarului - însoţit de o respiraţie adâncă - din timpul unui căscat, care aduce un val concentrat de sânge în cap, livrând glucoză şi oxigen în creierul şi neuronii noştri. Menţine, de asemenea, temperatura scăzută a creierului. Implicaţia acestui fapt este clară, iar Gallup a adăugat: „Pentru a produce aceleaşi tipuri de efecte, animalele cu creierul mai mare ar trebui să caşte un timp mai îndelungat.”
Pentru a testa ipotezele, Gallup şi colegii săi au acaparat sursa principală de date cu animale ce cască: YouTube. Cercetatorii au analizat aproximativ 200 de videoclipuri, cronometrând căscatul a peste 24 de specii diferite, incluzând câini, pisici, arici, oposumi, vulpi, veveriţe şi o varietate de primate, inclusiv oameni.
Mai apoi, ei au comparat timpul de căscat al fiecărui animal cu datele referitoare la greutatea medie a creierului şi numărul de neuroni corticali, specific speciei respective. Rezultatele: cu cât era mai lung căscatul, cu atât creierul, tindea să fie mai mare. Cea mai solidă corelaţie a avut loc între durata căscatului şi complexitatea creierului, judecând după numărul de neuroni. Normal, primatele au avut tendinţa de a căsca pe timpul cel mai îndelungat. Oamenii şi maimuţele - precum şi unele non-primate, precum elefanţii - tind să însumeze mai mulţi neuroni şi dimensiuni ale creierului relativ mai mari decât la alte animale, fapt strâns legat de funcţionarea cognitivă mai mare.
„Ceea ce separă cu adevărat omul de restul animalelor în ceea ce priveşte abilităţile noastre cognitive este numărul de neuroni şi nu dimensiunea creierului”, a mai spus Gallup.
Autorii studiului au subliniat că nici dimensiunea corpului, nici cea a maxilarului nu a corelat cu durata căscatului. Oamenii sunt mult mai mici decât caii, morsele şi cămilele, încă căscatul nostru durează mai mult. Gallup a declarat că rezultatele ridică o serie de noi întrebări în domeniul ştiinţei căscatului. El se află deja în procesul de exploatare a corelaţiei dintre căscatul uman şi capacitatea cognitivă. Când vor exista şi rezultate, vom şti cu exactitate dacă amicul nostru cască pentru că i-ar trebui mai multă cafea, sau pur şi simplu îşi „întinde” creierul.
