„În spaţiu, nimeni nu îţi poate auzi ţipătul”. Acesta era unul din tagline-urile filmului „Alien”.
Vechea zicală, mulţumită lui Ridley Scott, spune că în spaţiu nimeni nu ne poate auzi ţipând. Dar, în realitate, ceea ce se poate sau nu auzi în spaţiu este o chestiune de tehnologie.
Sunetul reprezintă o undă mecanică: pentru a se propaga necesită o materie şi nu se poate răspândi printr-un vid. Iar în timp ce spaţiul este destul de gol, nu apare un vid total. Universul este umplut cu particule. Da, există întinderi imense de spaţiu cu mai puţin de o jumătate de proton pe metru cub, însă sistemele şi nebuloasele planetare sunt mai dense şi ele transmit sunete.
Acele sunete care nu pot fi percepute de urechea umană, dar ele pot fi măsurate şi convertite într-o frecvenţă audibilă. Printre faimoasele (şi oarecum terifiantele) sunete ale spaţiului, un loc de onoare îi aparţine înregistrării Voyager a undelor de plasmă interstelare. Înregistrarea durează 12 secunde şi redă sunete incredibil de semnificative. Omenirea a trimis un obiect creat de om, Voyager 2, atât de departe de planeta noastră, încât acum este capabil să detecteze unde de particule în spaţiul interstelar.
Undele mecanice joacă un rol important în formarea de noi stele. Colapsul gazului într-o stea depinde de viteza sunetului. Chiar şi frumoasele structuri observate în rămaşiţele de supernove au o conexiune de sunet. Materia emisă de către stele se deplasează cu viteze supersonice şi se izbesc zgomotos de mediul interstelar, încălzindu-l până la milioane de grade, în cele din urmă formând spectacole grandioase, cum ar fi Nebuloasa Crab.
Oamenilor de ştiinţă le face plăcere să creeze ceva ce în mod normal nu este audibil. Undele radio sunt un bun exemplu în acest sens. Cercetătorii filtrează frecvenţa semnalului radio (de la 300 GHz până la 3kHz) şi o transformă în sunete (cu frecvenţă modificată, de la 20 kHz până la 20 Hz). Aşadar, cu toate că undele radio sunt doar un tip de lumină, este mai eficient să fie ascultate ca sunet decât să fie vizualizate pe o hartă de radio a unei surse. Putem asculta sunetul al radio comunicării de pe Pământ, până la fulgerele lui Jupiter, şi chiar şi emisia radio a lui Saturn.
Dar nu este vorba doar de undele radio. Orice tip de undă poate fi transformată într-un sunet. Fizicienii au transformat chiar şi semnalul undelor gravitaţionale detectate anul trecut, într-un frumos ciripit. Iar sunetele nu sunt folosite doar pentru ştiinţă - aceste zgomote cosmice sunt folosite şi în artă. Universitatea Queen Mary rulează în prezent o competiţie bazată pe scurt-metraje a sunetelor spaţiale.
Uneori folosim sunetul pentru distracţie şi de alte ori, pentru că este util. Ne bazăm foarte mult pe auz, şi datorită mileniului muzical, ne pricepem la melodii şi structuri audio. Prin ascultare am putea detecta ceva ce până acum nu s-a observat prin vizualizare a datelor. Și cu tehnologia potrivită, putem asculta muzica spaţiului-timp.
