De ce există staţii false de autobuz la căminele de bătrâni?

Publicitate

Staţiile de autobuz îi liniştesc pe unii pacienţi, dornici să revină în trecut.

De ce există staţii false de autobuz la căminele de bătrâni?
Publicitate

Casele de bătrâni din întreaga Germanie au montate staţii false de autobuz pentru ca personalul să reuşească să găsească seniorii senili care au tendinţa de a „evada”, dar şi pentru a ajuta la calmarea pacienţilor care consideră că au treburi de rezolvat şi locuri în care să ajungă.

„Oamenii care suferă de demenţă pot fi foarte agitaţi”, a declarat Simone Zmura, directorul unei case de bătrâni din Hamburg, pentru un ziar local. „Ei simt nevoia să fie în mişcare şi de multe ori încearcă să plece sau să părăsească definitiv căminul.”

Cu un an în urmă, instituţia a decis că, dacă nu îşi pot învinge pacienţii, atunci trebuie să li se alăture - şi asemeni multor alte pensiuni de seniori din Germania, a instalat o staţie de autobuz în grădină pentru neliniştiţii pacienţi cu Alzheimer.

De ce există staţii false de autobuz la căminele de bătrâni?

Mulţi dintre ei vor sta acolo ore în şir, aşteptând autobuzul care nu mai vine, convinşi fiind că au uitat aprins cuptorul în apartamentul în care nu mai locuiesc de şaizeci de ani.

„Nu te poti baza pe argumente raţionale, atunci când vine vorba de pacienţi care suferă de demenţă”, a declarat Richard Neureither de la o casă din Dusseldorf, pentru postul de televiziune NTV. „Trebuie să pătrunzi în realitatea lor.”

Personalul poate localiza, acum, o pacientă - care insistă că trebuie să ajungă acasă pentru a găti cina şi pentru a-şi aştepta soţul, decedat de foarte mult timp, - în direcţia staţiei de autobuz, şi apoi pur şi simplu să aştepte ca ea să revină, atunci când va decide că este posibil să fi pierdut autobuzul, sau să se ducă după ea mai târziu. De multe ori, pacienta va uita după cinci minute de ce se află acolo.

De ce există staţii false de autobuz la căminele de bătrâni?

Dar, la întoarcere, cel mai probabil că ea se va simţi mult mai împlinită şi mai bine. „Sentimentul că au libertatea de a face ceea ce ei consideră necesar de făcut, este foarte liniştitor pentru pacienţi”, a explicat Sabine Gruenwald de la Muehlenau Residence din Hamburg, care a iniţiat proiectul vara trecută.

Un alt cămin, din Remsheid, a iniţiat un proiect asemănător, ba chiar au trecut la următorul nivel, dotând staţia de autobuz cu orare de autobuz şi afişe datând de acum treizeci de ani, pantru a oferi seniorilor un sentiment de familiaritate - şi un memento al zilelor de demult, când erau tineri şi în putere.

În timp ce demenţa tinde să distrugă memoria pe termen scurt, cea pe termen lung poate da un randament mult mai bun, iar legătura cu trecutul poate ajuta pacienţii să se simtă mai relaxaţi. Sabine Gruenwald este de acord. „Planurile noastre se bazează pe reconstruirea staţiei de autobuz în stilul anilor 1960,”, declară ea.

De ce există staţii false de autobuz la căminele de bătrâni?

Nici Olanda nu se lasă mai prejos când vine vorba de seniori şi împreună cu firma True Doors, casele de bătrâni recreează camerele din tinereţea pacienţilor săi pentru ca aceştia să trăiască într-un mediu cât mai familiar şi decorează uşile acestora cu autocolante având imprimată imaginea uşilor ultimelor locuinţe personale.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!