Spre sfârşitul secolului al 19-lea, medicina occidentală a suferit o problemă de imagine.
Ideile lui Joseph Lister despre antiseptice se răspândeau, iar John Snow a progresat în cartografierea răspândirii holerei. Dar, pentru public, majoritatea „tratamentelor” medicale se încadrau la categoria din care făceau parte şarlatania şi misticismul, iar sosirea unui medic prevestea doar o moarte dureroasă.
În acelaş timp, reputaţia ştiinţei se afla în plină ascendenţă. Revoluţia industrială transforma satele şi oraşele din Europa şi America, iar noi descoperiri erau raportate săptămânal în peste o mie de reviste ştiinţifice diferite. Astfel, instituţia medicală a efectuat o schimbare de ţinută. Doctorii au renunţat la tradiţionalele lor haine negre - care erau purate fie ca ţinută formală (de exemplu smochingul), fie ca simbol al solemnităţii profesiei lor - şi, în schimb, au optat pentru costume albe, ca cele purtate de cercetătorii din laboratoare. Schimbarea se poate observa cu uşurinţă în cele două tablouri diferite ale lui Thomas Eakins, ce reprezintă amfiteatre de medicină din Statele Unite, la diferenţă de doar 14 ani.
Halatele albe simbolizau mai mult decât simpla rigoare ştiinţifică. Acestea reprezentau curăţenia, puritatea şi un nou început pentru profesia medicală. De-a lungul următoarelor două decenii, lucrurile se schimbă rapid. William Osler a publicat legendarul manual în 1892 „Principiile şi practica medicinii”; şi „Raportul Flexner” din 1910, care a făcut apel la şcolile medicale americane să implementeze standarde de admitere şi de absolvire superioare, reorientând medicina în jurul valorii ştiinţei de laborator. Medicii, pentru prima dată, au câştigat o autoritate ştiinţifică reală.
Astăzi, la mai multe şcoli medicale şi veterinare din Statele Unite ale Americii, studenţii noi trec printr-o „ceremonie a halatului alb” înainte de a începe să întâlnească pacienţi. Ritualul presupune o „înveşmântare” formală, marcând tranziţia studentului de la ştiinţa sănătăţii preclinice la cea clinică - asemănător hirotonirii unui preot. Prima ceremonie a halatului alb a avut loc în cadrul Colegiului Medicilor şi Chirurgilor al Universităţii Columbia din New York, în 1993, iar de atunci această practică s-a răspândit printre şcolile medicale din Iran, Israel, Canada, Pakistan, Marea Britanie, Brazilia, Jamaica, şi multe altele.
Însă, în spitale, haina albă începe din nou să îşi piardă importanţa. Chirurgii preferă costume albastre sau verzi, deoarece sub luminile puternice din sala de operaţii, hainele albe irită vederea şi pot provoca dureri de cap. Medicii psihiatri preferă să îşi domolească pacienţii purtând o cămaşă casual şi pantaloni sau furtă, în timp ce pediatrii, de asemenea, tind să evite halatul alb, de teamă că juniroii se vor simţi în pericol. Studiile au documentat un fenomen cunoscut sub numele de „hipertensiunea de halat alb” (sindromul de halat alb) care se referă la înregistrarea unei valori crescute a tensiunii arteriale, atunci când măsurarea se realizează într-un spaţiu sanitar, de către personal medical. În această situaţie, anxietatea, disconfortul, starea de agitaţie generate de vizita la cabinetul medicului creează un context stresant pentru pacient, care se refectă asupra presiunii arteriale.
Începând cu anul 2007, Serviciul Naţional de Sănătate britanic a interzis pentru prima dată halatul alb, atenuând unele restricţii în 2012. În 2009, Asociaţia Medicală Americană s-a mulat după o interdicţie similară, însă după încheierea protestelor din partea medicilor, s-a concluzionat că mai sunt necesare studii asupra problemei (studiile continuând şi astăzi). India a banat în 2015 portul alb, după lansarea unui studiu conform căruia s-ar putea reduce răspândirea infecţiilor, însă fără nici o concluzie, încă. În ţările vorbitoare de limba spaniolă, halatul alb reprezintă un simbol a învăţăturii şi este purtat ca uniformă zilnică, în multe şcoli, medicale sau nu.
