Cercetătorii încearcă să răspundă la acestă întrebare, dintotdeauna. Oare la ce concluzii au ajuns acum?
Fiind unul dintre cele mai distinctive animale de pe planetă, ursul panda gigant se remarcă printr-un singur lucru: culoarea. Frapantul model alb-negru al ronţăitorului împătimit de bambus, atrage cu siguranţă atenţia, ceea ce, în sine, ridică întrebarea de ce un animal ierbivor de talia sa ar dori să facă acest lucru.
Un nou studiu, publicat în revista Ecologie comportamentală, susţine că a întocmit o teorie, prin analizarea coloraţiei observate la alte carnivore şi modul în care acestea relaţionează cu aspectele legate de mediul lor natural. Echipa a constatat că pare plauzibil, având în vedere că urşii petrec o parte din timpul în zăpadă şi o parte în păduri dese, ca şablonul de negru şi alb să fie de fapt un compromis, oferind camuflaj în ambele medii. Cu toate acestea, petele distinctive ale urechilor şi ochilor, se află în concordanţă, mai mult cu comunicarea dintre urşii panda.
Au existat mai multe sugestii cu privire la motivul pentru care urşii panda giganţi se evidenţiază prin contrastanta combinaţie de alb-negru. Structurarea texturii nu pare a fi alegerea numărul unu în păstrarea discreţiei sau în armonizarea cu împrejurimile, mai ales pentru un animal care poate cântări până la 160 kg. O idee sugerează că variaţia culorii poate ajuta la reglarea temperaturii, în special pentru un animal care îşi împarte timpul între traiul în zăpadă adâncă şi cel în păduri temperate.
Există, totuşi, multe alte specii care aparţin unei menajerii monocrome. Ar putea, acestea, ajuta la explicarea texturii urşilor panda? Dungile zebrei au atras multe dezbateri din partea biologilor, cu explicaţii variind de la protecţia împotriva muştei ţeţe la dezorientarea unui prădător, în timp ce pinguinul pare să aibă o logică mult mai clară, fiind adepţi ai coloritului de camuflaj directional (countershading), o formă a camuflării. Ei bine, nici una dintre acestea nu par să se însuşească ursului panda gigant.
Cercetatori, prin urmare, au încercat o altă abordare. Ei au folosit o analiză filogenetică comparativă, studiind culoarea blănii şi a texturilor a 195 de alte specii, precum de carnivore şi 39 de subspecii de urs, în raport cu mediul în care trăiesc şi comportamentele lor sociale. Ei au descoperit o asociere între culorile deschise şi stratul de zăpadă, şi între pigmenţii de culoare mai închisă şi păduri, ceea ce sugerează că urşii panda cu blană pestriţă reprezintă un compromis între cei doi factori.
Dar, semnalmentele lor faciale nu s-au potrivit în această grilă. În schimb, se pare că speciile cu pete contrastante peste urechi şi ochi au rezultat ca fiind cele mai feroce, despre care, autorii sustin că ar putea însemna că urşii îşi folosesc urechile drept un avertisment pentru animalele de pradă, precum şi pentru a comunica între ei.
