Era să se prăbuşească Podul Brooklyn?

Publicitate

Un simplu zvon a creat isterie generală, chiar la o săptămână de la inaugurare.

Era să se prăbuşească Podul Brooklyn?
Publicitate

30 mai este cea de-a 150-a zi a anului (a 151-a în anii bisecţi) în calendarul gregorian şi mai există încă 215 de zile până la sfârşitul anului. Această dată este uşor mai probabil să apară în zile de luni, miercuri sau sâmbătă (58 în 400 de ani fiecare) decât în zile de joi sau vineri (57) şi foarte puţin probabil să apară marţea sau duminica (56). Anul acesta ne încadrăm la categoria „raritate” întrucât astăzi este 30 mai şi marţi.

Acum 134 de ani, neverificând dacă era zi de marţi sau sâmbătă, un zvon din New York City a provocat o panică generală, oamenii fiind convinşi că podul Brooklin, proaspăt inaugurat, este gata să se prăbuşească.

Podul Brooklyn a fost deschis publicului în 24 mai 1883, devenind pentru prima dată legătură între Manhattan şi Brooklyn. Denumit popular şi cea de-„A 8-a minune a lumii”, vizitatorii timpurii au avut ocazia de a rămâne uimiţi la vederea imenselor turnuri din granit şi a cablurilor masive din oţel, ca să nu mai vorbim de priveliştea panoramică. Podul, al cărei construcţii a durat 14 ani şi a necesitat aproximativ 15 milioane de dolari pentru a fi finalizat, rămâne printre atracţiile turistice de top din New York şi o arteră aglomerată pentru navetişti.

Era să se prăbuşească Podul Brooklyn?

Inaugurarea podului a însemnat o sărbătoare masivă. O mulţime uriaşă s-a adunat la data aleasă pentru a urmări ceremonia de deschidere a podului, zi pe care The New York Times a descris-o, referindu-se la Brooklyn, ca fiind „cea mai mare zi de gală din istoria acelei suburbii morale.”

Preşedintele Chester A. Arthur, Guvernatorul New York-ului (şi viitor preşedinte), Grover Cleveland şi alţi politicieni locali au mărşăluit pe pod, însoţiţi de o orchestră militară şi o escortă de trupe. Chiar înainte de miezul nopţii, podul era deja deschis publicului şi peste 150.000 de persoane au străbătut capetele Podului Brooklyn în următoarele 24 de ore. Totuşi, nu toată lumea era încântată. Mulţi irlandezi au boicotat ceremonia, deoarece a coincis cu ziua de naştere a monarhului britanic, Regina Victoria.

O tragedie are loc aproape imediatLa o săptămână după inaugurare, de Ziua Memorialului din 30 mai, aproximativ 20.000 de oameni se aflau pe pod în momentul în care s-a produs o panică generală, creată de un zvon potrivit căruia podul era pe cale să se prăbuşească. Doisprezece persoane au fost pur şi simplu zdrobite pe o scară îngustă, în timp ce altele aveau urme de sânge şi, în unele cazuri, le lipseau hainele.

Era să se prăbuşească Podul Brooklyn?

Un martor ocular a descris bărbaţi şi femei „cu membrele contorsionate şi cu feţele învineţite de la eforturile agonizate de a respira”. Nu s-au produs schimbări imediat în urma tragediei, cu excepţia faptului că mai mulţi poliţişti au fost relocaţi în zona pietonală.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!