Triora, o localitate micuţă din Liguria, a fost lovită de un val de procese de vrăjitorie.
Misterioasele poveşti cu vrăjitoare fascinează oamenii din toată lumea de secole întregi, fiind un subiect cu adevărat enigmatic, care nu îşi găseşte nici o explicaţie logică. Triora, un orăşel italian de la graniţa cu Franţa este cunoscut drept „oraşul vrăjitoarelor”.
Triora, o localitate micuţă din Liguria, a fost lovită între 1587 şi 1589 de un val de procese de vrăjitorie. Arhitectura Trioriei este cu adevărat deosebită, dar faima i-a fost adusă în secolul al XVI-lea, când, în perioada Inchiziţiei, au fost puse la cale adevărate vânători de vrăjitoare. Multe locuri sunt în mod constant amintite drept scenele unor crime cumplite. Pavajul din piaţa principală a Triorei reprezintă de fapt stema oraşului de acum: Cerberus, câinele vicios cu trei capete. Cele trei guri, amintesc de „vocaţia” unui loc demonic.
Locuitorii din orăşelul european se mândresc cu istoria lor morbidă. Anul 1587 a însemnat startul acuzaţiilor de vrăjitorie împotriva Triorei. Mai multe femei au fost acuzate că şi-au sacrificat bebeluşii şi i-au oferit tribut diavolului. Acestea au fost torturate şi arse de vii. Locul în care se realizau riturile încă mai există li poartă numele „La Cabotina”, anunţă cei de la Amusing Planet. Au fost aduşi inchizitori care să le vâneze pe presupusele vrăjitoare, iar aceştia au prins peste 30 de femei pe care le-au torturat până când au mărturisit că îl venerează pe diavol. Unele dintre cele acuzate făceau parte din familiile de nobili, însă asta nu i-a determinat pe cei care le-au capturat să le elibereze.
Eliberarea definitivă a supravieţuitoarelor a fost decisă în 1589 de către Congregaţia de la Roma, Offizio del Santo, care s-a arătat sceptică în privinţa legitimităţii metodelor folosite pentru a obţine dezvăluirile bietelor femei din Triora. Dacă pereţii ar vorbi...
În afara unui muzeu dedicat vrăjitoarelor, locuitorii din Triora au speculat valoarea materială pe care aceste poveşti le poate avea, aşa că au construit semne care să arate că pe acolo au trecut vrăjitoare, magazine cu suveniruri, sculpturi şi chiar case cu tematică, precum şi trei festivaluri ce au loc în fiecare an.