Azi am învăţat că există un semn care indică ironia, în punctuaţie.
Simbolul ironiei este în mod specific un semn de întrebare întors de la stânga la dreapta: ⸮
Acest semn de punctuaţie a fost iniţial propus de către poetul francez din secolul al XIX-lea, Alcanter de Brahm, cunoscut şi ca Marcel Bernhardt şi este utilizat la sfârşitul unei întrebări retorice, întrebare care nu aşteaptă răspuns. În jurul aceleiaşi perioade de timp au fost propuse şi alte semne de punctuaţie la un „nivel secund”. Spre exemplu, Tara Liloia şi Josh Greenman au sugerat introducerea unui „semn de sarcasm”, la nivelul punctuaţiei obişnuită.
Mai târziu, Herve Bazin, în cartea sa Plumons l'Oiseau din 1966, a folosit acest semn de ironie şi a sugerat, de asemenea, câteva semne noi de punctuaţie, inclusiv punctul de îndoială, punctul de certitudine, punctul de aclamare, punctul de autoritate, punctul de indignare şi punctul de dragoste.
Cu toate că semnul ironiei nu este folosit pe scară largă sau cunoscută în mod obişnuit, acesta este, totuşi, folosit ocazional în operele literare obscure. Pentru a contribui la adoptarea mai pe largă a acestuia, s-a sugerat recent că „semnul ironiei” să fie extins pentru a îngloba, de asemenea, noţiunile de „sarcasm” şi „satiră”, inclusiv noţiuni similare.
Alte semne de punctuaţie sunt în unele cazuri ghilimelele „”, utilizate pentru a indica utilizarea ironiei sau sarcasmului.
