Ambiţiosul primar al unui oraş mare sprijină un proiect de amplasare a unei grădini pe un pod.
Un sector de drum lung de un kilometru, învechit şi neutilizat din inima oraşului Seul a fost transformat într-o pepinieră urbană cu peste 24.000 de plante, arbuşti şi arbori în ghivece.
Pasajul Superior din Seul a fost construit în anii 1970 pentru a asigura o conexiune vehiculară din piaţa Namdaemun, cea mai mare piaţă tradiţională din Seul spre est, de-a lungul zonei staţiei, către diferitele parcuri din vest. În 2006, în urma unor inspecţii intensive privind siguranţa publică, oraşul Seul a declarat structura cu o înălţime de 17 metri a pasajului, ca fiind nesigură şi a desemnat-o demolării şi reconstrucţiei. Dar, după consultări suplimentare cu rezidenţii şi experţii, oraşul a propus un plan de regenerare al pasajului, într-o pasarelă pietonală şi spaţiu public. În 2015 s-a lansat un concurs de design, iar biroul olandez de arhitectură şi proiectări numit MVRDV a câştigat proiectul.
Pasajul se numeşte Seoullo 7017. Numele său se traduce „spre Seul” şi „strada Seul”, în timp ce 7017 marchează anul construcţiei pasajului din 1970 şi noua sa funcţie ca pasarelă publică inaugurată în 2017.
În plus, pe lângă asigurarea de spaţiu verde în centrul oraşului Seul, Grădina Suspendată este proiectată să ofere o experienţă educaţională.
„Grădina Suspendată, numită oficial Skygarden, reprezintă un arboret educaţional, o pepinieră pentru viitoare specii şi un spaţiu ce în viitor va acţiona ca o grădină care se poate extinde şi în alte părţi ale oraşului Seul, pe măsură ce plantele cresc şi sunt transferate spre noi gazde”, spune Winy Maas, partener fondator al MVRDV. „Sunt plantate în recipiente de mărimi şi înălţimi diferite şi sunt organizate în grupuri de familii. Familiile sunt ordonate în funcţie de alfabetul coreean. Acest lucru duce la o organizare spaţială surprinzătoare”.
Parcul liniar a fost proiectat drept o colecţie de grădini mici, fiecare având compoziţia, parfumul, culoarea şi identitatea proprie. Peisajul se va schimba în funcţie de anotimpuri: culorile luminoase ale frunzelor de toamnă din familia Aceraceae (arţarul), superba înflorire a cireşilor şi a rododendronului (trandafir de munte) primăvara, coniferele perene din timpul iernii, precum şi arborii şi arbuştii fructiferi din timpul verii.