A existat un moment în care un cetăţean german obişnuit purta miliarde de mărci în buzunare, neputând, totuşi, să cumpere absolut nimic.
O franzelă costa 200 de miliarde de mărci. Dintr-un salariu pe o săptămână nu se putea cumpăra nici măcar o ceaşcă de cafea. Marca se afla în plină devalorizare, scăzând în fiecare minut. Restaurantele au încetat să mai tipărească meniuri, deoarece, până la ajungea mâncării, preţul deja crescuse. Un bărbat şi-a băut prima ceaşcă de cafea dintr-o zi obişnuită, la preţul de 5.000 de mărci. A doua ceaşcă l-a costat 9.000 de mărci. Istorisirile din acea perioadă erau în acelaşi timp îngrozitoare şi amuzante. Un băiat a fost trimis de către mama sa să cumpere două chifle de pâine. În drum spre brutărie, s-a oprit să joace fotbal, iar când a ajuns la magazin, preţul crescuse, astfel încât îşi putea permite să cumpere doar una. Un bărbat a pornit către Berlin să cumpere o pereche de pantofi. Dar când a ajuns acolo, tot ce şi-a putut permite era o ceaşcă de cafea şi biletul autobuzului înapoi spre acasă.
Absurda situaţie a luat naştere cândva în perioada Primului Război Mondial, atunci când guvernul german a decis ca, în loc să folosească fondurile contribuabililor pentru a finanţa războiul, mai degrabă să împrumute bani de la alte naţiuni. Germanii erau încrezători că vor putea să plătească datoriile odată ce vor fi câştigat războiul prin confiscarea teritoriilor industriale bogate în resurse şi prin impozarea reparaţiilor, în contul aliaţilor învinşi.
Însă planul s-a întors împotriva Germaniei. Statul a pierdut războiul şi a ajuns la datorii masive. În plus, Tratatul de la Versailles a impus Germaniei o amendă enormă, în valoare de 132 miliarde de mărci (sau 31.4 miliarde de dolari) ca despăgubire pentru provocarea pierderilor şi a daunelor aliaţilor din cauza războiului. Pentru a-şi achita datoriile, guvernul a recurs la înşelăciune - a început să tipărească bani şi i-a folosit pentru a cumpăra valută străină, utilizată mai apoi pentru a plăti despăgubirile. Cât de curând, apăruseră prea mulţi bani care să acopere prea puţine bunuri, iar inflaţia a luat-o razna.
La început, inflaţia crescut treptat - de la 4.2 mărci per dolar, înainte de război, până la 48 de mărci per dolar, la semnarea tratatului. Apoi a accelerat rapid. În prima jumătate a anului 1922, marca se raporta la un dolar prin 320. Până la sfârşitul anului, aceasta a scăzut la 7.400 de mărci per dolar american. În cele din urmă, marca a atins uluitoarea valoare de 4.2 trilioane de mărci la un dolar american.
Angajaţii aduceau valize şi rucsaci la locurile de muncă, în zilele de salariu pentru a-şi colecta meritele, iar apoi se grăbeau către cel mai apropiat magazin, mai înainte ca şi cursul de schimb valutar să se modifice se schimbe. Bancnote cu valoare mai mare şi denominare mai ridicată, începuseră să apară odată la fiecare câteva săptămâni. Când a apărut bancnota de 1.000 de miliarde de mărci, puţini oameni se mai deranjau să colecteze restul primit, după ce o cheltuiau. Hiperinflaţia a atins punctul culminant în luna octombrie 1923, iar denominările bancnotelor au ajuns până la bancnota de 100 trilioane de mărci. Moneda îşi pierduse semnificaţia.
Oamenii au încetat să mai tranzacţioneze în numerar, în favoarea schimburilor de bunuri. Mulţi medici insistau să fie plătiţi în cârnaţi, ouă, cărbune şi alte produse asemănătoare. Oamenii schimbau o pereche de pantofi pentru o cămaşă şi veselă în schimbul cafelei. Oamenii trăiau de pe o zi pe alta, ca şi cum ar fi fost ultima.
În curând, ţara s-a prăbuşit într-o pungăşie cruntă.
La sfârşitul anului 1923, marca a fost înlocuită cu o nouă monedă - Rentenmark, care era susţinută de ipotecile pe terenuri agricole şi industriale. Valoarea Rentenmark a fost fixată la cursul de schimb de 4.2 Rentenmark pentru un dolar american.
Germania a revenit la normalitate, însă ea nu a mai fost niciodată la fel. Economiile pierdute nu s-au mai recuperat niciodată, „dar nici valorile muncii şi ale decenţei care au însoţit economiile”, a scris George J.W. Goodman, autorul şi economistul american. „Apăruse un temperament diferit în ţară, un temperament pe care Hitler îl va fi exploatat ulterior, cu talent diabolic.”
