Privitul avatarelor ce reprezintă sau se aseamănă cu vocile din capul lor, poate ajuta pacienţii suferinzi de schizofrenie.
Vizionând avatare care întruchipează propriile halucinaţii, pe un ecran, pacienţii care suferă de schizofrenie devin mai capabili să facă faţă simptomelor bolii care îi asupreşte. Oamenii de ştiinţă care au creat noua formă de terapie speră ca aceasta să adauge o nouă dimensiune tehnicilor existente, ajutând pacienţii să îşi trateze simptomele bolii, în special cel al vocilor auzite doar de ei.
Deşi nu este adevărat valabil că fiecare persoană care suferă de schizofrenie prezintă şi halucinaţii ale vocilor, acest simptom afectează între 60 şi 70% dintre pacienţi. Aceste experienţe sunt adesea deranjante, deoarece vocile pot fi insultătoare şi ameninţătoare. Tratamentul convenţional ce implică medicamente şi consiliere, poate reduce aceste halucinaţii, dar în cazul a aproximativ 25% dintre cei care suferă de schizofrenie, aceste simptome fie nu dispar, fie revin. Noua terapie prin avatare poate ajuta aceşti pacienţi.
Pentru a crea avatarul, cercetătorii au stat de vorbă cu 150 de persoane care au prezentat halucinaţii auditive persistente şi dureroase pe o perioadă mai mare de un an, în ciuda tratamentului, şi au creat fiecare avatar în parte. Pacienţilor li s-a oferit posibilitatea să aleagă forma feţei, tonul pielii, inclusiv şi grosimea sprâncenelor, care corespundeau cel mai bine vocii auzite. Ei au putut apoi să schimbe timbrul vocal şi tonalitatea vocii în sine pentru a se sincroniza cu ceea ce se auzea în capul lor.
Din acest punct, pacientul începea o şedinţă cu un terapeut care îi vorbea atât prin avatar, cât şi ca el însuşi, urmând firul unei conversaţi pe trei direcţii. Acest lucru a permis ca pacientul să se confrunte cu vocile pe care le-a tot auzit de-a lungul timpului, într-un mod vizual, în timp ce terapeutul l-a asigurat că a preluat controlul asupra halucinaţiilor.
Potrivit cercetătorilor, acesta a reprezentat un aspect important, deoarece le-a oferit pacienţilor oportunitatea de a-şi înfrunta cu încredere temerile. Totuşi, la acest tip de terapie nu pot face faţă toţi pacienţii, având în vedere că unii au resimţit experienţa ca fiind mult prea tulburătoare. În cazul pacienţilor care au reuşit să îşi înfrunte vocea interioară, sistemul părea să ajute.
„Studiul nostru oferă dovezi timpurii conform cărora terapia prin avatare îmbunătăţeşte rapid stadiul halucinaţiilor auditive în cazul persoanelor diagnosticate cu schizofrenie, reducând frecvenţa şi intensitatea prezentelor simptome, în comparaţie cu un tip diferit de consiliere”, a explicat Profesorul Tom Craig, care a condus studiul publicat în Psihiatria Lancet. „Până în prezent, aceste îmbunătăţiri par să se menţină până la şase luni, în cazul acestor pacienţi.”
Studiul s-a efectuat implicând doar o mână de pacienţi dintr-o singură clinică, însă rezultatele se arată promiţătoare. Cercetătorii speră să se extindă şi să vadă dacă rezultatele observate se menţin în continuare.