Pentru teama de înlocuire a moştenitorului şi de a risipi tronul, doamnele erau obligate să nască în public.
La Versailles, obligaţia nu numai a fiecărei regine, dar şi a fiecărei prinţese era de a da naştere în public - adică în prezenţa unui număr mare de nobili. Nouă, acest lucru nu ni se pare doar grotesc, ci şi înjositor pentru femeia care, după ce că se află în durere, mai este şi pe jumătate goală. Însă în acea perioadă, motivul esenţial era de fapt de a se asigura că nou-născutul nu era înlocuit cu altul.
Teama generală - şi pe bună dreptate, având în vedere timpurile trăite - era că o fată ar putea fi schimbată cu un băiat sau chiar un băiat ar putea fi schimbat dacă acesta se năştea cu handicap sever. În fond, totul se rezuma la securizarea moştenirii, iar în cazurile regale, chiar tronului.
Acest obicei de a da naştere în public este motivul principal pentru care dormitorul reginei era una dintre cele mai mari camere din apartamentele private, pur şi simplu pentru a fi loc pentru atât de mulţi oameni. Doar în această cameră s-au născut nu mai mult de 19 enfants de France sau Copii ai Franţei (Fii ai Franţei).
Mai există şi un alt fapt destul de interesant în ceea ce priveşte naşterea la Versailles. În 1682, când primul nepot al lui Ludovic al XIV-lea urma să se nască, el a cerut ca naşterea să aibă loc în splendidul său palat. Începând de atunci, fiecare naştere a unui copil aflat la linia directă de succesiune a tronului, a avut loc la Versailles.
Ori de câte ori regina era pe cale să dea naştere, era o practică obişnuită pentru doamnele distinse, care locuiau în apropiere, să se deplaseze la Versailles, pur şi simplu pentru a asista la ocazie. Totuşi, cum avea loc această practică?
În momentul în care doamna cu „pricina” începea să simtă primele dureri ale naşterii (sau, aşa cum le numim în zilele nostre, primele contracţii), erau chemaţi doctorii, ceea ce însemna că se alerta întreg palatul. Imediat, - indiferent de oră sau zi - curtenii se grăbeau către camera viitoarei mame, ceea ce însemna că încăperea în sine se umplea rapid - în consecinţă, şi anticamerele se umpleau la fel de repede, până la refuz, inclusiv cu valeţi simpli şi gardieni. Nu era un lucru neobişnuit chiar şi pentru aceste doamne nobile, care se găbeau atât de tare, încât pur şi simplu nu se mai osteneau să îmbrace întreg ansamblul nobil, ci pur şi simplu rămâneau în veşmintele-lenjerie.
Cu această ocazie, o parte a etichetei, de altfel, destul de rigidă, părea să fie uşor domolită. Atât bărbaţii, cât şi femeile se aflau în poziţia de şezut, în ciuda faptului că erau în prezenţa regelui; în timpul naşterii fiului lui Ludovic al XV-lea, unii curteni avut tupeul de a se aşeza în dreapta canapelei, chiar alături de Maria Leszczyńska, care nu era protejată nici măcar de perdelele baldachinului. Ocazional, Regele mai părăsea încăperea pentru un timp foarte scurt, în scopul de a înştiiţa despre starea actuală a viitoare mame, pe aceia acare nu mai avuseseră loc în cameră.
Regula nu a fost schimbată până când Maria Antoaneta a născut primul ei copil, în timpul cărei, foarte dificile naşteri, aceasta a devenit inconştientă. Cu toate acestea, nu însemna că viitoarea mamă avea parte de intimitatea naşterilor din zilele noastre, ci numărul de spectatori a fost drastic redus la doar Prinţii Familiei, Cancelar, Principii de Sânge şi la unii miniştri. Și tuturor acestor participanţi li se permitea intrarea, doar la naşterea în sine.
