Știinţa ne-a învăţat multe despre încântătorul (sau nu) pupic.
Cercetătorii au descoperit că sărutul ajută la alegerea partenerului potrivit şi de asemenea lungeşte speranţa de viaţă. Aceştia au mai arătat că în timpul unui sărut se utilizează până la 146 de muşchi în momentul ţuguierii buzelor şi apare un schimb de peste 80 de milioane de bacterii la lipirea buzelor. Totodată se petrec peste 20.000 de minute asupra acestui exerciţiu, adică 2 săptămâni din viaţă.
Sărutul semnifică afecţiune, împăcare, respect, umilinţă şi supunere, dorinţă. Sunt multe înţelesurile acestui act, în locuri, vremuri şi împrejurări diferite. Sărutul pe buze, cel mai răspândit şi mai mediatizat este asociat cu romantismul şi atracţia erotică. Deşi nimic nu pare mai obişnuit decât sărutul – cel puţin în societatea de tip occidental -, de fapt el este un comportament destul de misterios în ceea ce priveşte originile şi rolul său şi nu se ştie dacă este un comportament instinctiv sau unul învăţat.
În explicarea rădăcinilor acestui obicei au apărut două majore ipoteze: una consideră sărutul un comportament instinctiv, o pornire intuitivă, care s-a răspândit datorită faptului că oferă senzaţii plăcute şi, poate, şi datorită faptului că ar avea unele roluri în alegerea partenerului de împerechere, iar cea dea doua concepţie întrevede însă o origine mai complexă a acestui obicei. El ar fi derivat dintr-un comportament alimentar străvechi, legat de supravieţuire, şi anume din hrănirea gură-la-gură.
Înainte de descoperirea fierberii hranei, în vremea când oamenii trăiau ca vânători-culegători, hrana era mai greu digerabilă, mai greu de mestecat, aşa că, în cadrul grupurilor tribale, indivizii care aveau dinţi mestecau şi pentru cei care nu aveau, iar cei fără dinţi mâncau fără niciun fel de mofturi această hrană pre-mestecată, fără de care n-ar fi supravieţuit. Deci, hrănirea gură-la-gură era ceva obişnuit pentru oamenii ancestrali şi există până în ziua de azi grupuri umane la care ea este practicată.
Ca o parte a comportamentului parental, ea se înscria, fără îndoială, în legătura profundă şi complexă dintre mamă şi copil, în care se înscriu şi multe alte comportamente – alăptarea, de exemplu - ce implică un contact strâns şi o intimitate adâncă, mai greu acceptabile între adulţi, dar fireşti între o mamă şi progenitura ei.
Unul dintre „misterele” sărutului este că el nu e răspândit la fel de larg şi acceptat în acelaşi mod peste tot în lume. Dacă în societatea de tip occidental sărutul între un bărbat şi o femeie, pe stradă, nu e văzut ca fiind ceva reprobabil, nu la fel stau lucrurile peste tot în lume.
În unele ţări, sărutul pe gură este privit cu repulsie, sau evitat cu teamă; în unele zone din Sudan, de exemplu, gura este văzută drept „poartă a sufletului”, deci sărutul, care ar putea avea un impact asupra sufletului, pare ceva periculos.
În unele state musulmane, restricţia se întinde doar asupra sărutului în public între bărbaţi şi femei, chiar dacă e vorba despre persoane dintr-o altă cultură, şi este notoriu cazul unui cuplu de cetăţeni britanici care, în 2010, au fost condamnaţi, în Dubai, la o lună închisoare, amendă şi deportare pentru a fi schimbat un sărut într-un restaurant.
În India, unde studiourile Bollywood produc, de mulţi ani, sute de filme pe an, multe dintre ele având ca temă poveşti de dragoste, sărutul pe buze nu era totuşi foarte des arătat pe ecran; abia în anii 1990 a început să apară mai frecvent.
Iar în Japonia, din multe puncte de vedere una dintre cele mai moderne naţiuni ale lumii şi care se occidentalizează văzând cu ochii, sărutul în public rămâne, cu toate acestea, puţin prezent. Donald Richie, autorul unei cărţi de eseuri despre cultura japoneză, apărute în 1989 (Walkman, Manga, and Society: Essays on Contemporary Japanese Culture), nota că, în public, „sărutul era invizibil”, deşi japonezii se sărutau în intimitate. Pentru japonezi, această formă de manifestare a afecţiunii şi atracţiei erotice avea un caracter absolut privat; exprimarea publică era ceva cu totul scandalos, asociat unui exhibiţionism ce contravenea flagrant discreţiei manierelor japoneze.
Profesorul Justin Garcia de la Institutul Kinsey al Universităţii Indiana şi echipa sa au emis ipoteza că în unele culturi nu se practică săruturi romantice sau cu caracter sexual şi că acest lucru ar fi o etalare a intimităţii. Cercetătorii au studiat 168 de culturi în 2014 şi au găsit dovezi ale sărutului romantic în 77 de societăţi, adică în 46%, dar nicio evidenţă în restul de 91. „Acest aspect ne face să ne gândim cât de mult poate influenţa etnocentrismul nostru occidental felul în care gândim despre comportamentul uman”, a spus dr. Garcia.
Studiul remarcă faptul că sărutul este mai răspândit în Orientul Mijlociu, unde 10 dintre culturile studiate de echipa de cercetători au considerat această practică drept normală. Mai multe rezultate uimitoare au apărut din datele culese din America de Nord, unde doar 55% din culturile studiate găsesc normal un asemenea tip de efuziune, faţă de 70% în Europa şi 73% în Asia. În schimb, sărutul este absent în culturile studiate din America Centrala, Africa Sub-Sahariană, Noua Guinee şi regiunea Amazonului.
La om, sărutul este un mod de a capta informaţii despre partenerul sexual, prin schimbul de feromoni, a explicat Justin Garcia. Dar motivul pentru care unele culturi au adoptat această practică rămâne necunoscut. Autorul studiului consideră că cercetările trebuie continuate pentru a înţelege acest fenomen.
