Încălţămintea tradiţională a Indiei

Toată lumea îi poartă, de la bogaţi la săraci. În esenţă paduka sunt formaţi dintr-o talpă şi un buton, însă, de-a lungul timpului, au fost decoraţi în funcţie de statutul social. În timp ce majoritatea pantofilor paduka erau din lemn, purtătorii acestora de rang înalt aveau paduka ralizati din lemn de santal, lemn de tec, fildeş şi sârmă.

Etimologie
În limba sanscrită, termenul de paduka este format din cuvântul „pada” (substantiv masculin), însemnând picior şi „ka” fiind diminutivul cuvântului mic, astfel terminologia paduka a fost inventată pentru a defini încălţămintea arhetipală antică a Indiei.

Legenda
Cuvântul „pada” (picior) este citat în vechea scriptură hindusă - Rigveda, ca reprezentând universul, Prithvi (pământ), Vayu (aer), Akash (cer) şi elementul tărâmului de dincolo de cer.

În epica Ramayana hindusă, regele Dasaratha, care avea un blestem, l-a trimis pe fiul său Rama (o încarnare a zeului Vishnu) timp de 14 ani la exil, la cererea expresă a soţiei sale Kaikeyi, mama vitregă a lui Rama, care a dorit ca fiul său de sânge, Bharata, să fie încoronat ca rege. Rama şi soţia lui s-au dus într-o pădure să îşi petreacă perioada lor de exil, însă Bharata s-a întâlnit cu aceştia în pădure, rugându-l pe fratele său să se întoarcă să conducă regatul. Atunci când Rama i-a spus lui Bharata că el se va întoarce numai după ce îşi va fi terminat cei paisprezece ani în pădure, Bharata a cerut paduka lui Rama, să îi servească drept obiect reprezentativ, atunci când avea să fie încoronat la Ayodhya Raj Singhasan (tronul regelui) din ţara Kosala şi, de asemenea, să îi servească drept obiect al veneraţiei pentru urmaşii lui Rama. Bharata a transportat sandalele de aur prin plasarea lor pe cap ca semn de supunere faţă de fratele mai mare. Bharata a condus Kosala ca substitut al lui Rama purtând numele de „Padukas lui Ram”.

Structură
Încălţămintea este în mod tipic o sanda, care are în general o talpă de lemn, cu un ţăruş, şi un ciot pentru a asigura control piciorului, între degetul mare şi restul degetelor. Mai este, de asemenea, cunoscut şi sub numele de karrow, kharawan şi karom, denumire utilizată în subcontinentul indian, în special de către cerşetori, sfinţi şi omul comun la ocazii speciale. Creat în formă de talpă a piciorului, cu două catalige înguste şi curbate, design-ul este specific pentru a se asigura că principiul non-violenţei - practicat de adepţii evlavioşi ai religiei hinduse şi de cei ai religiei Jain - nu este profanat, călcând accidental pe insecte şi vegetaţie.

Există ţi o variantă de padukas cu ţepuşe, folosiţi în masochism.

Venerare
Paduka sunt şi în prezent o parte din zestrea miresei şi sunt date ca jertfe de către credincioşi. Sub copacul Bodhi la Bodh Gaya, unde Buddha a ajuns la iluminare, există un tron vacant împodobit cu amprentele unui picior de odihnă al lui Buddha.

Într-un festival asociat zeului hindus Vithoba, pelerinii vin la templul lui, Pandharpur, din oraşele Alandi şi Dehu, care sunt strâns asociate cu poeţii-sfinţi Dnyaneshwar şi Tukaram, ai căror padukas erau transportate într-un palachin de argint, de către oamenii de rând.

Credinţa populară religioasă se mai referă şi la contactul (sparsh) cu piciorul lui Salabhanjika yakshini. Se spune că, atunci când Yakshini îşi încercuieşte piciorul în juril unui copac în stare latentă, acesta începe să înflorească şi dea roade. Shalabhanjika Yakshini este, de asemenea, o înfrumuseţare de design, sub forma unui brachet arhitectural în mai multe temple hinduse.

O altă caracteristică notabilă a venerării este zeita Lakshmi, zeiţa prosperităţii. În ziua festivalului Deepavali, Lakshmi este inaugurată devoţional, în casă, prin reprezentare simbolică, cu o serie de urme de picior (utilizând paduka) trasate cu vopsea sau Kolam şi luminate cu lămpi de ulei, de la uşa principală a casei, până în sanctumul privat din casa. Scopul acestei practici este de a ridica rugăciuni, în scopul de a fi binecuvântaţi de către zeiţă cu noroc şi belşug în gospodărie.