Pentru că, până la urmă, un vecin cu care avem ceva în comun, ne poate deveni chiar prieten.
Pentru oameni, este un lucru normal şi natural să ia în considerare propria părere cu privire la viitorii vecini, atunci când îşi aleg spaţiul de locuit, însă animalele fac şi ele acelaşi lucru? Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Oxford, masculul Parus major (Piţigoiul) se conformează semnificaţiei expresiei „cine se aseamănă se adună”, în timp ce femelele piţigoi mai au şi alte priorităţi, în afară de rezolvarea enigmei 'cine îşi are cuibul prin apropiere'.
Piţigoiul mare îşi construieşte cuib în pădure, inclusiv în pădurea Wytham din Anglia. Acolo, doctoranda Katerina Johnson a stabilit personalităţile păsărilor prinse şi apoi eliberate înapoi în sălbăticie, testând dacă acestea erau prudente sau îndrăzneţe atunci când se confruntau cu alegerea unuia dintre cele cinci medii de viaţă noi.
Timp de peste şase sezoane de reproducere, Johnson a studiat locurile unde îşi construiau cuib păsările, pentru a vedea dacă acestea se autoclasificau în baza trăsăturilor de personalitate pe care ea le măsurase. „Am constatat că masculii, dar nu şi femelele, erau pretenţioşi în privinţa personalităţilor, aceştia optând pentru vecini asemănători lor”, a declarat Johnson într-un articol. „Rezultatele noastre subliniază faptul că interacţiunile sociale pot juca un rol-cheie în deciziile animale”.
În jurnalul Animal Behavior, Johnson a concluzionat că deciziile sunt luate pe baza vecinilor care trăiesc în apropiere, mai degrabă decât a păsărilor cu particularităţi care gravitează în jurul anumitor părţi ale pădurii, cu anumite condiţii de mediu. „Asemănător studenţilor care îşi aleg colegii de cameră,”, a comentat Johnson, „păsările ar putea să acorde mai multă atenţie celor cărora le împărtăşesc spaţiul de locuit decât locaţiei în sine”.
Parus major sunt extrem de teritoriali în timpul sezonului de reproducere, astfel încât masculii mai puţin agresivi devin uşor vulnerabili atunci când sunt înconjuraţi de vecini mai puternici şi se pare că aceştia încep să îşi caute o viaţă mai liniştită altundeva. Pe de altă parte, păsările mai îndrăzneţe ar putea să considere că merită să îşi suporte vecinii la fel de agresivi, dacă se iveşte o luptă cu prădătorii.
Deşi rămâne de văzut dacă lucrarea este aplicabilă şi altor specii, aceasta pătrunde pe un teritoriu complet nou, deoarece, după cum se notează şi în lucrare, „puţine studii au investigat importanţa contextului social al personalităţilor animale şi astfel de cercetări s-au axat în mare parte pe aspectele organizării sociale a populaţiilor non-teritoriale.”
Lucrarea doctorandei acoperă o serie de subiecte variate, iar domeniile atinse o transformă într-una destul de rară. Nu este ieşit din comun ca pe parcursul carierei lor, oamenii de ştiinţă să traverseze subiecte neasemănătoare, în scopul susţinerii lucrării de doctorat. Johnson a declarat într-un interviu: „Legătura de bază reprezintă interesul meu faţă de personalitatea şi de comportamentul social (atât cauzele, cât şi consecinţele sale) al oamenilor şi a altor animale”.
