Misterele sensului orar

Sensul opus rotirii în sens orar este sensul antiorar, denumit în matematică şi sens trigonometric.

Înainte de utilizarea ceasurilor se foloseau termeni referitori la evoluţia soarelui pe boltă. Tehnic, termenii de orar şi antiorar se pot aplica numai unei mişcări de rotaţie odată ce este specificată partea planului rotirii din care este urmărită mişcarea. De exemplu rotirea diurnă a Pământului, văzută de la Polul Nord , este antiorară, dar privită de la Polul Sud este orară.

Ceasurile urmează acest sens de rotire prin tradiţie, datorită predecesorului lor, cadranul solar. Primele ceasuri au fost construite în emisfera nordică şi erau făcute să funcţioneze asemenea cadranelor solare. Pentru a funcţiona (în emisfera nordică) cadranul trebuie orientat spre sud. Astfel, când Soarele se deplasează pe cer (de la est, prin sud, către vest), umbra lăsată se mişcă „în direcţia opusă”, adică de la vest, prin nord, la est. De aceea poziţia orelor a fost trasată în acest mod pe cadranele solare, iar ceasurile mecanice au numerele aşezate în aceeaşi ordine.

Uneori, ceasuri ale căror limbi se deplasează în sens antiorar sunt vândute, în zilele noastre, ca rarităţi. În timpurile vechi, unele ceasuri evreieşti au fost construite ca să funcţioneze astfel, de exemplu în turnurile unor sinagogi din Europa. Aceasta s-a făcut în acord cu sensul de citire, de la dreapta spre stânga, din limba ebraică.

După acelaşi principiu, şuruburile şi piuliţele obişnuite (drepte) se slăbesc în sens antiorar şi se strâng în sens orar, dacă elementul care este rotit se află înspre privitor. La conexiunile conductelor de gaze, fitingurile sunt „pe stânga” pentru a împiedica interconectarea la sisteme pentru care nu au fost proiectate.

În trigonometrie şi matematică în general, unghiul plan se măsoară antiorar. În navigaţie, indicatoarele busolei cresc în sens orar în jurul rozei vânturilor, pornind cu 0° în partea de sus a rozei.

Distincţiile „orar” şi „antiorar” apar şi în natură, determinând conotaţii diferite şi rezultate finale diferite. Spre exemplu, cei mai mulţi oameni stângaci preferă să deseneze cercuri în sensul orar şi să circule prin clădiri tot în sensul acelor de ceasornic, în timp ce persoanele dreptace preferă să traseze cercuri antiorare şi să circule în sens antiorar. Acest lucru rezultă din emisfera cerebrală dominantă, în timp ce unii consideră că se datorează mecanicii musculare.

În ţările occidentale şi America Latină, la majoritatea jocurilor cu cărţi, de masă, de societate sau la sporturile formate din echipe multiple, se joacă în sensul acelor de ceasornic, cu o rezistenţă remarcabilă în a juca invers sensului orar. În ţările occidentale, când au loc discuţii sau activităţi în cerc, participanţii tind să ofere „ştafeta” în sens orar, ca fiind ceva foarte obişnuit, chiar dacă nu există nicio obligaţie în a se mişca în acel sens.

Atunci când Moise primeşte de la Dumnezeu Decalogul, a primit şi un nou tip de scriere, Scrierea alfabetică sau Scriere sinaitică, acel tip de scriere care are la baza sunetele şi nu simbolurile. Aceasta a fost preluata de vecinii iudeilor, filistenii, cunoscuţi si sub numele de Fenicieni, apoi de Greci şi de romani. Scrierea cu care venise Moise din Egipt era o scriere idolatră, bazată pe ideograme, cum de fapt erau toate tipurile de scriere de până la el, şi nu era adecvată pentru a grava în piatră Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Alfabetul din Sinai avea la baza 22 de litere, iar scrierea urma cursul antiorar, de la drepta spre stânga. Grecii şi romanii au păstrat ordinea literelor, precum şi denumirea lor, dar în mod arbitrar, i-a inversat sensul. Mai târziu, evreii au aplicat sensul antiorar şi la orologiile din sinagogi, căci, spre deosebire de ceasurile laice, limbile indicatoare ale lor se roteau spre stânga.

Legea sensului antiorar, ca sens benefic, este universală. Psihologia modernă a dovedit că, în timpul unei conversaţii, vorbitorii îşi arunca, din când în când, privirea spre stânga.