Oamenii de ştiinţă au descoperit noi dovezi care atestă faptul că aztecii realizau ritualuri de sacrificare înfiorătoare.
Acum 30 de ani au fost descoperite mai multe măşti din cranii în vechiul templu aztec Templo mayor din Mexic şi cercetătorii s-au tot întrebat cine şi de ce ar fi produs astfel de obiecte macabre. Se pare că aceste cranii le-ar fi aparţinut unor personaje nobile şi celor mai pricepuţi războinici ai acelor vremuri.
Cercetătorii de la Universitatea din Montana au investigat măştile care provin de la bărbaţi în vârstă de 30-45 de ani şi au constatat că nicio victimă nu prezintă semne de boală sau probleme dentare, dimpotrivă, aveau o stare de sănătate mult mai bună decât restul populaţiei. De aceea se crede că cei sacrificati aparţineau elitei sociale. Aztecii purtau măşti pe faţă sau ca acoperăminte pentru tot capul. Acestea se confecţionau din cranii găunoase şi albite, decorate cu scoici care umpleau orbitele sau lame în nări.
Studiind forma dinţilor şi comparându-i cu ale altor grupuri cunoscute din zonă, Corey Ragsdale, liderul studiului, şi colegii săi, au reuşit să demonstreze că bărbaţii care ajungeau „măşti”, proveneau cel mai probabil din zonele: Valea Toluca, West Mexico, Golful Mexico, şi alte oraşe Aztece din Valea Mexico. În final, cercetătorii au examinat metodele de fabricare a măştilor din craniu, pentru indicii suplimentare. Ei au reuşit să reproducă însemnele şi găurile din cranii, utilizând tehnologia instrumentelor de piatră, care ar fi fost disponibile la momentul respectiv.
În mod interesant, atunci când sunt privite la microscop, însemnele de pe cranii par foarte similare cu însemnele de pe alte artefacte arheologice de la Templo Mayor. „Indivizii ale căror cranii deveneau măşti, erau probabil aduşi la Tenochtitlan, spre a fi sacrificaţi şi prelucraţi”, spune Ragsdale şi colegii săi.
Sacrificiile ocupau un rol important în religia aztecilor, pastrându-şi faima până azi din cauza brutalităţii. Cele mai „norocoase” victime erau spânzurate sau arse, în timp ce altora li se smulgea inima din piept sau erau forţate să se lupte cu un călăreţ în armură având la dispoziţie doar un ciomag învelit în pene.
Templo Mayor funcţiona ca centru religios şi politic pentru azteci şi patrona o zonă care azi corespunde lui Mexico City. Cercetătorii estimează că în jur de 20.000 de oameni erau sacrificati în fiecare an în secolul al XV-lea, din craniile unora aleşi special fabricându-se temutele măşti.