În ciuda ororilor care o înconjurau, Stanisława Leszczyńska a reuşit să ajute o mulţime de femei să nască în interiorul lagărului de la Auschwitz.
S-au scris foarte multe despre ororile naziştilor, dar există mărturii ce încă mai fascinează şi nu sunt cunoscute de marele public. Una dintre ele o are în centru pe Stanisława Leszczyńska, o moaşă de origine poloneză care le-a ajutat pe femeile de la Auschwitz să-şi ducă la capăt cu bine sarcinile, deşi condiţiile din lagărul de concentrare erau îngrozitoare. În lagăr, Stanisława a lucrat sub coordonarea directă a lui Josef Mengele.
În ciuda ororilor care o înconjurau, Stanisława Leszczyńska a reuşit să ajute o mulţime de femei să nască în interiorul lagărului de la Auschwitz. Se spune, astfel, că poloneza a reuşit să salveze nu numai viaţa a peste 3000 de copii, ci şi a tinerelor însărcinate, rămase fără nicio speranţă. Chiar ea, dar şi medicii nazişti de la Auschwitz aveau îndoieli că aceste femei ar putea duce sarcina la termen în condiţii de malnutriţie şi boli agresive, dar moaşa nu a pierdut niciun copil cât gravidele au fost sub supravegherea sa medicală.
Stanisława Leszczyńska s-a născut în anul 1896, într-o familie de polonezi catolici. Reuşeşte să-şi finalizeze studiile cu puţin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, după care se căsătoreşte, în anul 1916, cu tipograful Bronisław Leszczyński. Cei doi au avut împreună trei copii: o fată şi doi băieţi. Stanisława a studiat asistenţa medicală în Varşovia, după care a lucrat ca moaşă la maternităţile din oraş.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, familia Leszczyńska a fost în întregime arestată, deoarece era recunoscută pentru faptul că sprijinise comunitatea evreiască din capitala poloneză, în timpul ocupaţiei naziste. Ea şi soţul său i-au ajutat mult pe evreii din ghetouri: le-au oferit alimente, acte false şi alte lucruri pentru ca aceştia să supravieţuiască. Au fost prinşi, iar Stanisława şi copiii ei au fost arestaţi şi duşi la Gestapo în 1943. Soţul şi fiul cel mai mare însă au fugit înainte de a fi capturaţi. Bărbatul ei a murit în cele din urmă în revolta din Varşovia, înainte ca Leszczyńska să-l mai poată vedea.
După ce au fost interogate de Gestapo, Leszczyńska şi fiica sa în vârstă de 24 de ani au fost trimise la Auschwitz, unde li s-au tatuat numerele 41335 şi 41336. Fiica era studentă la Medicină când a fost capturată de nazişti, aşa că alături de mama ei au lucrat în maternitatea de la Auschwitz. Acolo l-au întâlnit pe medicul Josef Mengele, cel mai brutal şi de temut doctor din lagărul de concentrare. Experienţa de moaşă a Stanislawei i-a salvat viaţa ei şi fiicei sale.
Condiţiile din maternitatea de la Auschwitz erau extrem de precare. Baraca destinată naşterilor nu era, sub nicio formă, organizată pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi. Prin urmare, Stanisława s-a văzut nevoită să folosească orice mijloace pentru a aduce copiii pe lume, în condiţii minime de siguranţă. În acest sens, ea a aranjat ca paturile tinerelor însărcinate să fi mutate în zonele cele mai calde din barăci şi le-a îndemnat pe femei să schimbe raţia de pâine care li se oferea cu cearşafuri curate, pentru ca fiii şi fiicele lor să fie înveliţi în aşternuturi curate, în momentul în care se vor naşte.
Leszczyńska a tratat fiecare femeie de la Auschwitz la fel ca pe pacienţii ei din Polonia de dinainte de război. S-a bucurat de fiecare copil pe care l-a moşit, deşi în jurul ei era o lume dominată de teroare şi groază. Iniţial, naziştii au presupus că cele mai multe dintre sarcini vor fi abandonate în mod natural din cauza bolilor şi a malnutriţiei de care sufereau mamele, dar cu ajutorul lui Leszczyńska multe dintre femeile gravide au fost în măsură să-şi ducă sarcina până la termen. Leszczyńska a creat, de asemenea, un grup de femei care ar fi servit ca asistente medicale pentru copiii care au supravieţuit.
Cu toate că, tehnic vorbind, Leszczyńska era urmărită cu atenţie de Mengele, cei doi aveau agende diferite privind serviciul. La un moment dat, Mengele i-a cerut moaşei să eutanasieze fiecare copil, imediat după naştere. Ea a refuzat şi, în schimb, a ajutat femeile să-şi ascundă nou-născuţii, atât timp cât era posibil. Uneori, naziştii îi smulgeau copiii din braţe imediat după naştere şi îi ofereau unui prizonier german, adus special la Auschwitz pentru a comite pruncucideri. Mai mult, femeile care nu-şi reveneau imediat după ce năşteau erau trimise la camerele de gazare.
În momentul în care naziştii au primit rapoartele referitoare la activitatea Stanisławei, nu au putut să creadă ceea ce citeau. În total, poloneza ajutase circa 3000 de copii să vină pe lume, riscându-şi propria viaţă, atunci refuzase să îi ucidă. În cele din urmă, doar 2500 din cei 3000 de nou-născuţi au supravieţuit ororilor din lagărul de la Auschwitz. Singurii copii care supravieţuiseră reprezentau rasa ariană şi, prin urmare, au fost selectaţi pentru a fi daţi spre adopţie familiilor germane. Stanisława, împreună cu celelalte mame, a reuşit să tatueze toţi aceşti copii în aşa fel încât ei să se poată reîntâlni cu familiile lor biologice.
Stanisława nu a vorbit niciodată despre experienţele din lagărul de concentrare din Polonia, până când nu a fost publicat un raport despre ce s-a întâmplat acolo. Poveştile erau întunecate şi de nesuportat. Ea le-a spus propriilor copii că, la un moment dat, o femeie a fost trimisă la camera de gazare, imediat după ce a născut. Aceasta a înfăşurat nou-născutul în hârtie de ziar, l-a strâns la piept, după care a plecat către moarte. Medicul Mengele, supranumit şi „Îngerul morţii”, a spus despre Stanisława, la sfârşitul războiului, că a fost o moaşă cu o înaltă calificare şi că prezenţa ei la Auschwitz le-a dat speranţă prizonierilor.
Stanisława a murit în anul 1974, nu înainte de a publica, în câteva pagini, experienţa pe care a avut-o în maternitatea nazistă. În 2010, Biserica Catolică a demarat procedura prin care moaşa poloneză de la Auschwitz urmează să fie sanctificată.
