În timpul zborurilor spaţiale, unora chiar le-ar uşura munca. Și să fim sinceri, chiar şi nouă, oamenilor de rând, ne-ar fi de mare ajutor, câteodată.
Acesta ar putea deveni unul dintre cele mai importante butoane de pe costumul unui astronaut. Deci, ce face mai exact acest buton misterios?
Butonul „Take Me Home” sau „Du-mă acasă”, reprezintă o nouă tehnologie care le va uşura astronauţilor ieşirile în spaţiu. Cu ajutorul sistemului, astronauţii vor fi ghidaţi înapoi spre navetă, atunci când se îndepărtează de aceasta. Conceptul este cofinanţat de NASA şi compania Draper.
Astronauţii de pe ISS îşi iau nenumărate măsuri de protecţie atunci când ies în spaţiu. În primul rând sunt legaţi în permanenţă de staţia spaţială atunci când se află în costumele de astronauţi, dar în cazul nefericit al deconectării, astronauţii poartă şi un propulsor denumit SAFER pe care îl pot utiliza pentru a se ghida înapoi către staţie. Însă astronauţii trebuie să controleze manual echipamentul prin intermediul unei manete ataşate costumului, pe când în situaţii de urgenţă poate apărea dezorientarea.
O demonstraţie a sistemului SAFER al NASA în realitatea virtuală
Butonul „Take Me Home” va înlocui cutia de comenzi din cadrul SAFER. În locul acesteia, astronauţii vor putea apăsa pe un singur buton pentru activarea sistemului. De asemenea, ar putea fi activat şi din interiorul staţiei spaţiale. Însă dezvoltarea unui astfel de sistem nu este simplu, spun specialiştii. În primul rând este nevoie de un sistem de navigare în spaţiu, precum şi de un sistem de ghidare.
Dacă Draper reuşeşte să obţină finanţare, compania susţine că această tehnologie ar putea fi aplicată şi altor domenii pe lângă spaţiu. Spre exemplu, un astfel de sistem de returnare automată ar putea fi util şi scafandrilor, care trebuie să se întoarcă în zona de siguranţă, ori o versiune adaptată a sistemului ar putea fi utilă pompierilor, pentru a calcula cea mai bună cale de urmat pentru a părăsi o clădire periculoasă. „Există aplicaţii ale noului sistem care poate avea un impact la fel de mare pe Pământ, precum în cazul astronauţilor”, declară Kevin Duda, inginer în sisteme spaţiale la compania Draper şi cel care a dezvoltat butonul „Take Me Home”.