Multe şopârle renunţă la coadă pentru a păcăli prădătorii, dar Geckolepis megalepis îşi salvează pielea renunţând la o parte din ea.
O specie nou descoperită de şopârlă, din familia Gekkonidae, cu solzi neobişnuit de mari practică o strategie defensivă bizară care ne-ar putea face pielea de găină: atunci când un animal răpitor îşi capturează prada, micuţul Gecko sare literalmente din propria piele.
Specia Geckolepis megalepis a fost descrisă recent într-un nou studiu. O parte a unui mic grup cunoscut sub numele de „Gecko cu solzi de peşte”, aceste creaturi au solzii mai mari decât cei ai oricărei alte specii de gecko cunoscute, spun cercetătorii.
Fiecare solz poate atinge 5,8 milimetri - aproximativ 8 la sută din lungimea corpului şopârlei Gecko - şi acei solzi mari o pot salva de prădători potrivit noului studiu. În timp ce majoritatea Gecko au solzi mici, plasaţi orizontal pe coprul lor, Gecko cu solzi de peşte au solzii mari, care se suprapun şi sunt doar parţial ataşaţi la pielea lor.
Dar cu adevărat neobişnuit la acest gen de Gecko este stratul de piele de sub solzii, care se desprind cu uşurinţă şi cresc înapoi repede, conform autorului principal al studiului, Mark Scherz, un candidat la concursul de admitere la doctorat al Universităţii Ludwig Maximilian din München şi Zoologische Staatssammlung München (Colecţia de Stat Bavareză de Zoologie).
„Pielea lor are zonă pre-formată pentru forfecare şi un ciclu de regenerare neobişnuit de rapid”, a declarat Scherz. Studiile anterioare despre Gecko cu solzi de peşte au remarcat faptul că solzii pierduţi se regenerează complet în doar câteva săptămâni.
Gecko G. megalepsis sunt native din Madagascar şi măsoară până la 7 cm lungime, de la vârful botului până la baza cozii, au notat cercetatorii în studiu.
Solzii supradimensionaţi ai şopârlei creează o textură granuloasă în nuanţe pestriţe de maro şi crem. Însă după o întâlnire strânsă cu un prădător, corpurile dezvelite ale Gecko devin strălucitoare şi roz, în locurile din care s-a rupt acoperirea lor solzoasă. Nu apare sânge sau cicatrici, iar solzii care cresc din nou sunt aproape imposibil de distins de cei originali, a mai spus Scherz.
Pentru a studia astfel de specii de gecko, zoologii încearcă să îi captureze fără să îi atingă, ademenindu-i în pungi de plastic. „Este posibil să îi prindem şi cu mâna fără ca aceştia să îşi piardă solzii, dar este nevoie de multă practică şi nu rezultă întotdeauna în succes.”
Pentru a diferenţia Geckolepis megalepis de alte specii, cercetătorii au recurs inclusiv la micro tomografia computerizată, datele obţinute permiţând recrearea digitală a scheletului şi observarea mai uşoară a caracteristicilor particulare. În privinţa Geckolepis maculata, una dintre primele specii descrise în 1880, nici acum cercetătorii nu sunt siguri de poziţia în cadrul genului. Studii ulterioare ar putea să conducă la descoperirea unor noi specii de „gecko cu solzi de peşte” în Madagascar.
Studierea speciei care îşi pierde solzii, mai îndeaproape, ar putea inova chiar şi cercetările medicale, aminteşte Scherz. Prin înţelegerea modului în care solzii şopârlei Gecko se regenerată şi cresc la loc, fără a forma cicatrici, oamenii de ştiinţă ar căpăta un imbold în dezvoltarea tehnicilor de minimizare sau eliminare a cicatricilor din timpul reparării pielii.
Rezultatele au fost publicate online în jurnalul cu acces gratuit PeerJ.
