Barba a revenit la modă. Dar stilurile hipster de azi transmit mesaje uşor diferite faţă cele transmise de bărbaţii din perioada timpurie modernă.
Istoricul Dr. Stefan Hanß investighează modurile în care „performanţele părului” de zi cu zi ale bărbaţilor şi femeilor, reflectau schimbările profunde religioase şi sociale, care străbăteau Europa secolelor XVI şi XVII.
Trăim într-o lume în care aspectul nostru - ceea ce purtăm, ceea ce acoperim şi ceea ce dezvăluim - este extrem de politizat. Asistăm, printre altele, şi la purtarea simbolurilor religioase în public. Părul reprezintă o latură a aspectului încărcat cu semnificaţii care se schimbă în funcţie de context. Industria de miliarde de euro se preocupă de dorinţa de a evita o zi în care nu ne stă bine părul. În frizeriile hipster din toată lumea barba este pieptănată şi conturată în forma perfectă.
În Europa modernă timpurie, rochia era reglementată de „legile somptuare”. Aceste reglementări stabilesc cine poate purta ce şi când, potrivit unei ierarhii de privilegii, considerate a fi acordate de Dumnezeu. Anumite legi nu au legătură doar cu îmbrăcămintea, ci şi cu părul. Spre exemplu, în 1637, autorităţile oraşului Basel au interzis locuitorilor să poarte „părul şi pletele lungi, care sunt indecent şi inutil de ample şi lungi, care atârnă peste ochi, precum şi părul artificial şi meşele”.
Basel şi alte oraşe suferiseră de curând schimbări religioase profunde, cunoscute sub numele de Reformă. În unele zone, Reforma a făcut din excesele extravagante un subiect de discuţie şi a încercat să reglementeze îmbrăcămintea în ton cu noua estetică a pietăţii şi a moralităţii modestiei. În Basel, legea somptuară a limitat folosirea tivurilor, a căptuşelilor şi a panglicilor de aur şi argint, şi a interzis purtarea pălăriilor decorate cu mărgele, perle şi bijuterii.
Dr. Stefan Hanß este un istoric al culturii materiale şi al corpului din Europa modernă timpurie. „Când am început să examinez arhivele oraşelor precum Augsburg şi Nuremberg, am realizat că părul este peste tot, menţionat din nou şi din nou. Vorbim despre o perioadă în care aspectul exterior era totul - iar puritatea religioasă a unei comunităţi era definită prin comportamentul social şi corporal al locuitorilor ei”, spune istoricul.
„Părul reprezintă substanţa emoţiilor şi se poziţionează pe un loc de top în lista lucrurilor de care le pasă cu adevărat oamenilor. Este un fruct al trupurilor noastre şi parte a identităţii noastre. Acesta este motivul pentru care bărbatul tuns şi bărbierit forţat reprezintă un act înjositor şi o pedeapsă revenită răufăcătorilor condamnaţi. Atunci când autorităţile impun reguli şi reglementări cu privire la păr, ca mijloc de disciplină, există adesea o reacţie puternică.”
Hanß se află printre primii istorici care au urmărit în detaliu problema modului în care contau coafurile în Germania din secolele 16 şi 17, centrul inimii Reformei. „Părul este foarte important, deoarece reprezintă mult mai mult decât ordinea civică”, spune el. „Într-o societate în care exista o cultură separată a părului, oamenii erau inovativi şi îşi gestionau aparenţele, apelând la frizerii, folosind remedii medicinale şi regizând bărbi şi coafuri cât mai distinctive”.
În oraşe, breslele frizerilor înfloreau, iar membrii acestor bresle îşi deschideau propriile frizerii.
Bărbierii spălau, tăiau şi parfumau capul şi părul facial al clientului cu numeroase arome parfumate, pomezi şi unguente medicinale, care erau disponibile în frizeriile lor. Cu foarfece, maşini de ras, pensete şi piepteni, părul bărbatului era îngrijit delicat pentru a face faţă zilei într-o manieră perfect adecvată.
„Oamenii cheltuiau sume semnificative de bani şi timp pentru ca părul lor să prezinte aspectul dorit”, spune Hanß. „În cadrul parametrilor stabiliţi de normele societale şi de reglementările locale, oamenii îmbrăţişau cele mai recente stiluri şi creau modele noi.”
Cărţile cu reţete conţineau nenumărate instrucţiuni pentru tratarea corectă a părului şi sugerau o „lume experimentală în Germania modernă timpurie”. Hanß conclude: „Mersul la frizer însemna vizitarea unui loc în care se foloseau maşini de ras, bolile erau vindecate şi zvonurile se împărtăşeau, pentru a-şi administra propriul aspect fizic, înainte de a participa la serviciile religioase, nunţi sau de a vizita spaţiile comerciale”.
Istoricii se întreabă de ce, după o perioadă care favoriza rasul la zero, au revenit la modă bărbile în secolul al XVI-lea. Hanß sugerează că barba a devenit un simbol convingător al nobilimii şi masculinităţii. „Tratatele anatomice şi medicale au definit creşterea părului facial ca un produs secundar al spermei unui bărbat. Barba devenise o trăsătură atât de proeminentă a bărbaţilor, încât aproape toată lumea, în contrast puternic cu secolul al XV-lea, a decis să aibă o barbă - şi unii au dus-o la extreme”, spune el.
„Pentru bărbaţi, femei şi copii, părul jucat un rol important în crearea culturilor de grup. Părul poate indica apartenenţa politică şi religioasă - iar în cazul curţilor moderne timpurii, nobilii îşi semnalau loialitatea faţă de conducătorii lor, imitând coafurile princiare. Modul în care ne aranjăm părul transmite o multitudine de mesaje despre noi înşine - şi cu siguranţă că aşa se întâmpla şi în Europa modernă timpurie”.
