Oamenii tind să se adreseze tuturor câinilor ca şi cum aceştia ar fi nişte bebeluşi.
Căţeii şi bebeluşii nu prea au înclinaţii spre arta conversaţiei, indiferent de ceea ce ar spune unii oameni, în contrariu. În loc să ne adresăm lor asemeni unor adulţi, avem tendinţa de a utiliza un limbaj foarte ciudat sau doar o serie de zgomote deformate pe tonuri fluctuante. După cum se dovedeşte, faptul că noi ne comportăm astfel, atât cu bebeluşii, cât şi cu căţeii, dezvăluie multe despre propria noastră evoluţie.
O echipă de la Universitatea din Lyon/Saint-Etienne, care a publicat o lucrare şi în Proceedings of the Royal Society B, a constatat că vorbim, nu doar cu puii, ci şi cu câinii adulţi, în acelaşi stil ca şi cu bebeluşii. Și anume, folosim o frecvenţă mai înaltă, vorbim mai încet şi folosim cuvinte foarte simple. „Cine e băiat bun?" şi „Salut băiatul! Saluuut băiatul!” sunt exemple bune în acest sens.
După ce au comparat şi contrastat reacţiile bebeluşilor, câinilor, puilor şi adulţilor la acest tip de limbaj, cercetătorii au observat că atât căţeii cât şi bebeluşii reacţionează pozitiv, în timp ce câinii mai mari acordă doar foarte puţină atenţie. Adulţii umani, desigur, pur şi simplu cred că am devenit uşor debili. Deşi este dificil de dovedit, acest model de vorbire - unul pe care toţi îl utilizăm la un moment dat - pare să fi evoluat pentru ca adulţii să poată interacţiona la un anumit nivel cu ascultatorii necuvântători. Acest limbaj se aplică în primul rând urmaşilor umani, dar îl aplicăm şi căţeilor pentru că îi vedem ca pe nişte pui dezinformaţi şi neelocvenţi.
Termenul tehnic pentru acest tip de limbaj în raport cu tovarăşii noştri canini este „limbaj specific direcţionat către câini”. Gânguritul de bebeluş antrenează copiii într-un mod care favorizează atenţia şi învăţarea limbilor străine, şi aplicăm acest limbaj, în mod natural, la căţei, chiar dacă nu obţinem rezultate similare. (Ei bine, poate uneori le obţinem.) Nu doar pentru că suntem atraşi de orice faţă asemănătoare uneia de bebeluş, ci şi pentru că această tonalitate înaltă pare să antreneze căţeii într-un mod diferit.
Pentru a descoperi acest lucru, diverse fraze de genul „Vino aici, vino aici. Băiat bun, cine e un băiat bun?”, au fost adresate atât câinilor de toate vârstele şi cât şi fiecărui membru al echipei de cercetare. Echipa a observat că tonalitatea noastră creşte cu 21 la sută, în medie, atunci când ne adresăm căţeilor, în comparaţie cu tonul nostru normal. „Am constatat că puii manifestă un răspuns prompt, înnăscut, la acest tip de limbaj specific direcţionat către câini, în absenţa oricăror alte indicii, cum ar fi repere vizuale”, a declarat Nicolas Mathevon, profesor de bioacustică la Universitatea din Lyon/Saint-Etienne. „Pe de altă parte am constatat că exemplarele adulte nu reacţionează diferit atunci când oamenii le vorbesc astfel în comparaţie cu modul de adresare normal.” Animale de companie mai în vârstă, se pare că preferă familiaritatea persoanelor care le-au crescut.
Cu toate că sunt necesare mai multe studii în acest sens, s-a constatat că indiferent de modul în care ne adresăm lor, pisicile pur şi simplu nu dau doi bani pe tonalitatea nostră.
