Omul care a descoperit 31 de role de film în negativ, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Publicitate

Autorul proiectului Rescued Film Project, a descoperit 31 de role de film, aparţinând unui soldat necunoscut din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Omul care a descoperit 31 de role de film în negativ, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Publicitate

Fondat de către fotograful Levi Bettwieser, proiectul Rescued Film Project, reuşeşte să intre în posesia unor negative nerevendicate, datând din 1930 până în 1990 şi le developează pentru prima dată, salvând amintiri ascunse, ce altfel, s-ar fi pierdut complet în timp. La sfârşitul anului 2014, la o licitaţie în Ohio, Bettwieser a descoperit un lot de 31 de role de film în negativ, care datează din al Doilea Război Mondial, cu etichete ce includ Boston Harbor, La Havre Harbor şi Lucky Strike Camp. În urma achiziţionării rolelor de film, fotograful s-a apucat să proceseze zeci de negative utilizabile, care, printr-un miracol, au supravieţuit ultimilor 70 de ani. Procesul a fost capturat în acest film de 10 minute de Tucker Debevec.

Omul care a descoperit 31 de role de film în negativ, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Bettwieser spune că, deşi multe dintre role erau prea deteriorate pentru a mai permite developarea, majoritatea au rezultat a fi utilizabile, iar el mai deţine încă o rolă de format mai mare, care îşi aşteaptă rândul la developare, necesitând însă unele echipamente şi consumabile speciale. Studiind cu atâta atenţie, atât de multe fotografii, pare să fi dus la o nouă descoperire. Bettwieser a observat un singur soldat neidentificat, care pare să apară în mai multe fotografii diferite, specialistul bănuind că acel soldat ar fi fost fotograful, însă împrumuta ocazional camera, altor persoane, în scopul de a obţine câteva cadre şi cu el însuşi.

Omul care a descoperit 31 de role de film în negativ, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Levi, prin proiectul său Rescued Film Project, doreşte să salveze astfel de filme vechi, pentru a arăta o faţă deseori neglijată a istoriei, aceea văzută prin ochii omului simplu, ceea ce Soldatul Necunoscut a imortalizat în fotografii.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!