De ce pana de curent din 1977 a provocat New York-ului ce mai întunecate ore.
Colapsul electricităţii care a lovit metropola New York, pe exact 13 iulie 1977 a reprezentat pentru mulţi o metaforă pentru bezna care se stabilise deja asupra oraşului. Un declin economic, împreună cu creşterea ratelor criminalităţii şi crimele Fiului lui Sam provocând panică (şi inducând paranoia) , s-au combinat pentru a transforma New York-ul de la sfârşitul anilor 1970, într-o perioadă cu adevărat medievală.
Apoi un fulger a lovit şi oraşul a intrat în beznă absolută. Până în momentul în care sistemul s-a repus în funcţiune, 25 de ore mai târziu, incendiatorii provocaseră deja peste 1.000 de incendii, iar jefuitorii percheziţionaseră 1.600 magazine ale New York-ului, conform New York Times.
Hoţii oportunişti apucau orice pe care se putea pune mâna, de la maşini de lux la dopuri de chiuvete şi cârlige de rufe, potrivit New York Post. Străzile toride deveniseră un câmp de luptă, unde, conform unui articol din Post, „chiar şi jefuitorii erau atacaţi”.
Haosul din 1977 a venit ca un contrast între noapte şi zi în comparaţie cu pana de curent din New York, în 1965. Pana anterioară a afectat mult mai multe persoane (25 de milioane, pe o întindere între New York şi alte şapte de state, plus două provincii canadiene, comparativ cu cele 9 de milioane de oameni din New York şi suburbiile sale de Nord care au pierdut electricitatea în '77, conform Time). Totuşi efectele au diferit într-un mod mult mai dramatic, mai devastator.
Aşa cum s-a explicat şi în TIME, pana de curent din 1977 a lăsat oraşul neputincios în termeni de energie electrică şi, de asemenea, neputincios de a opri oamenii care au profitat de acea oportunitate pentru a se revolta. „Ei au provocat sute de incendii şi au jefuit mii de magazine,” a remarcat revista, „iluminând într-un mod pervers, douăsprezece ani de schimbări în caracterul oraşului şi, probabil, al ţării.”
Un editor al revistei a observat că perioada de întuneric a avut mai multe în comun cu revoltele rasiale din Harlem din 1964, decât cu pana de curent din 1965, care a fost în general văzută ca un exemplu de rezilienţă a oraşului. Acum părea ca şi cum oraşul New York s-ar fi complăcut auto-distrugerii. TIME a remarcat modul în care mass-media de ştiri din afara oraşului, a caracterizat criza:
Exemplu de titlu din Los Angeles Times: Mândria oraşului faţă de el însuşi se stinge într-o pană de curent. Ziarele din străinătate s-au axat, de asemenea, pe jafuri. Un titlu din Mainichi Shimbun, Tokyo: New York-ul cuprins de panică; din ziarul Bild al Germaniei de Vest: Cea mai sângeroasă noapte din New York; din cotidianul Express, Londra: Oraşul gol.
Întunericul s-a făcut remarcat, în cele din urmă, din punctul de vedere al unor deficienţe pe care oraşul le-a activat cu multă vreme în urmă, de la defecte puternice din reţeaua puterii electrice şi până la probleme mult mai adânci ale inegalităţii rasiale şi suferinţa „subclaselor americane”, aşa cum a numit-o TIME. Unii au văzut agravarea circumstanţelor „şi neglijarea instituţională” a acestui grup de oameni ca fiind cheia diferenţelor dintre cele două pene de curent New York. Căderea tensiunii din '77 a prezentat o oportunitate rară minorităţii neputincioase, care dintr-o dată reuşeşte să pună mâna pe putere, a concluzionat TIME, citându-l pe liderul Ligi Naţionale Urbane spunând că, „într-o criză [subclasa] nu simte constrângerea de a respecta regulile jocului, deoarece constată că regulile normale nu i se aplică acesteia.”
Citiţi întreg reportajul TIME, despre pana de curent, din aceste arhive: Noaptea terorii.
