Poluare fonică? Rezolvare: Artă peisagistică

Publicitate

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, situat la doar 9 km sud-vest de oraş, este al treilea cel mai aglomerat aeroport din Europa şi unul dintre cele mai aglomerate din lume. Într-un an mediu, peste 63 de milioane de pasageri trec prin Schiphol în peste 479.000 de zboruri spre şi de la diverse destinaţii internaţionale. Aceasta reprezintă o medie de aproximativ 1.300 de zboruri în fiecare zi, sau un zbor în aproape fiecare minut. Cu alte cuvinte, Schiphol este ocupat din plin şi foarte zgomotos.

Atunci când armata olandeză a construit pentru prima dată o bandă de aterizare aici, în 1916, au ales acest loc deoarece era un polder (o denumire olandeză pentru „marsă”) - porţiune joasă de uscat, extinsă şi plată, formată de depunerile rămase după retragerea unui lac vast. De-a lungul deceniilor, întinderea plată a polderului Haarlemmermeer a devenit una dintre zonele cele mai dens populate ale ţării, iar zgomotul produs de aeroport a devenit o problemă enervantă pentru locuitori.

Timp de ani întregi, locuitorii s-au plâns din cauza zgomotului neîncetat produs de fiecare decolare sau aterizare. Acest tip de zgomot, numit zgomot de frecvenţă joasă, se propagă prin peisajul Haarlemmermeer plat şi lipsit de caracteristici, care nu are nimic în interiorul său - nici dealuri, nici văi — care să perturbe calea undelor sonore. La deschiderea celei mai lungi piste a aeroportului din 2003, locuitorii puteau auzi vuietul specific de la o distanţă mai mare de 28 de km.

Pentru a aborda problema zgomotului, aeroportul a chemat un candidat aparent absurd - o firmă de arhitectură numită H+N+S Landscape Architects şi pe artistul Paul De Kort.

Ideea de a angaja arhitecţi peisagişti pentru a rezolva o problemă tehnică, a luat naştere dintr-o greşeală. În 2008, după o tentativă eşuată de a controla zgomotul, oficialii Aeroportului Schiphol au descoperit că după ce terenul arabil dintre pistă şi aşezările din jur a fost arat, zgomotul scăzut.

Astfel, Paul De Kort a săpat o serie de garduri vii şi şanţuri la sud-vest de aeroport, chiar la puţin peste marginea pistei. Distanţa dintre crestături este aproximativ echivalentă cu lungimea de undă a zgomotului din aeroport, care este de aproximativ 10 metri. Mai există 150 de brazi perfect drepţi şi simetrici, având între ei brazde înalte de 2 metri. Aceste brazde simple au reuşit să reducă nivelul de zgomot la mai mult de jumătate.

Paul De Kort a avut la bază experienţele unui fizician şi muzician german din secolul al XVIII-lea numit Ernst Chladni, a cărui cercetare din domeniul fizicii sunetului, a pus bazele ştiinţei acustice moderne. El este uneori menţionat ca fiind "părintele acusticii". În unul dintre experimentele cele mai faimoase, Chladni a presărat sare sau nisip de-a lungul unei plăci metalice, pe care a supus-o vibraţiilor, acestea determinând granulele să se aranjeze în modele geometrice şi în crestături sau brazde. Astăzi, noi le numim figuri Chladni.

Lucrările peisagistice ale lui Paul De Kort din jurul Aeroportului Amsterdam Schiphol, au devenit în cele din urmă îmbinaţia unui parc de 36 de ha, numit Buitenschot. Diverse căi traversează zona parcului. Există o pistă pavată pentru biciclete în centru şi o cărare pietonală pavată care traversează parcul. Ceam mai degajată şi neoficială reţea o reprezintă potecile pe iarbă, brăzdate în cadrul natural. De Kort a mai încorporat, de asemenea, şi o serie de piese de artă în interiorul parcului, cum ar fi "Urechea ascultătoare", un vas parabolic ce amplifică sunetul venit din depărtare şi "Chaldnipond", un iaz în formă de diamant, cu un pod şi un mecanism sub acesta, care poate crea valuri în apă.

Aeroportul încearcă să reducă zgomotul chiar şi prin alte metode, cum ar fi modificarea programului de decolare al anumitor avioane şi solicitarea companiilor aeriene de a îşi actualiza programele conform flotei sale. Planul este de a realiza o reducere a zgomotului de până la 10 decibeli.