Primele trotuare

Publicitate

Din câte se ştie până acum, primele trotuare ar fi apărut în zona Anatoliei, în urmă cu circa 4000 de ani.

Primele trotuare
Publicitate

Până în secolul al XIX-lea, pietonii din marile oraşe ale lumii erau expuşi în orice moment riscului de a se accidenta. Deşi autoturismele nu îşi făcuseră încă apariţia pe şosele, existau, însă, trăsuri, dar şi alte atelaje, care îţi puteau tăia calea. Mai mult decât atât, drumurile erau cu deşeuri produse de animale, însă nimeni nu avea intenţia să te protejeze în mod special.

Din câte se ştie până acum, primele trotuare ar fi apărut în zona Anatoliei, în urmă cu circa 4000 de ani. Ulterior, anticii greci, dar şi romanii încep să construiască astfel de structuri. În cazul celor din urmă, ele au fost denumite „semita”. În Europa medievală, drumurile şi trotuarele realizate de romani sunt folosite în continuare, însă mare parte din ele sunt date uitării. În Londra, de-abia după Marele Incendiu din 1666, străzile reconstruite sunt prevăzute cu zone destinate special pietonilor.

Trotuarele, aşa cum le ştim noi astăzi, reprezintă ideea francezului Georges-Eugene Haussmann, prefectul care a remodelat structura urbanistică a Parisului în anii 1850 - 1860. Ele purtau denumirea de „trottoirs” şi aveau rolul de a proteja pietonii de traficul aglomerat din oraşul de pe Sena.

Primele trotuare

Împăratul Napoleon al III-lea i-a dat mână liberă lui Haussmann să schimbe, practic, imaginea capitalei franceze. Drept urmare, inginerul a transformat vechile străzi medievale în adevărate bulevarde, flancate de o parte şi de alta cu trotuare. În scurt timp, parizienii au început să-şi facă un obicei din a se plimba în aceste zone, profitând de noile privelişti care li se întindeau în faţa ochilor.

Deşi Haussmann a fost concediat de către monarh în anul 1870, pentru că alocase extrem de mulţi bani remodelării Parisului, ideea sa a rezistat, însă, în timp, motiv pentru care multe dintre realizările sale pot fi văzute şi astăzi în capitala franceză. Mai mult decât atât, arhitecţi urbanişti din oraşe precum Viena, Barcelona sau Washington D.C. s-au inspirat, la acea vreme, din planurile prefectului, pentru a proiecta, la rândul lor, şosele flancate cu trotuare.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!