O dronă a surprins imagini cu cea mai mare gaură de scurgere din lume a barajului Monticello Dam, în plină acţiune, pentru prima dată într-un deceniu.
Barajul Oroville din California a suferit recent, daune la nivelul deversorului, care ar putea duce (dar nu a fost cazul încă) la avarii catastrofale, ale barajului în sine. Între timp, la aproximativ 160 de km spre sud, barajul Monticello rezistă foarte bine. La mijlocul lunii februarie, apele Lacului Berryessa au atins o înălţime semnificativă, curgând prin deversorul barajului cu un diametru de 22 de metri, cunoscut colocvial ca „Glory Hole” (Gaura de glorie sau Glorioasa Gaură).
Un norocos pilot de dronă, cu numele de utilizator Evan K pe YouTube, a primit permisiunea din partea oficialilor barajului şi a surprins secvenţe ale unui eveniment cu adevărat uimitor, direct din aer, filmând deversorul cu ajutorul unei drone pentru prima dată. Rezultatele sunt cu adevărat uimitoare şi merită vizionate aici.
Pe data de 12 februarie un firicel mic de apă a intrat în deversor pentru prima dată din 2006, un eveniment care a fost, de asemenea, capturat de Evan. Dar această scurgere atât de intensă pare spectaculoasă. La capacitate maximă, deversorul poate drena apa cu o rată de 1370 de metri cubi pe secundă, în jos pe conducta cu un diametru de 22 de metri la suprafaţă, micşorându-se până la 8.5 metri la ieşire. Este o frântură de inginerie absolut hipnotică.
Barajul Monticello Dam a fost construit în anul 1953, în California. Construcţia este înaltă de 93 m şi lungă de 312 m. Întrucât au apărut temerari dornici să-şi demonstreze performanţele sportive, autorităţile locale au instituit o pază strictă, interzicând orice încercare de a înota aici - sinonimă cu sinuciderea.