Matematica ne va explica. Problema nu suntem noi, ci secretul stă în numere.
Despre Tetris se spune că „singura modalitate prin care putem câştiga la acest joc este să nu jucăm.” Deci, de ce este acest joc captivant, atât de frustrant? Fabulosul canal Game/Show al PBS de pe YouTube a săpat mai adânc pentru a găsi răspunsul la această întrebare, iar motivul descoperit este simplu: matematica.
John Brzustowski, un matematician la Universitatea Waterloo, a publicat un studiu pe această temă în 1992. Conform lucrării răspunsul este clar: Tetrisul este structurat astfel încât jucătorul să piardă oricum.
Tetris foloseşte şapte forme geometrice colorate (sau „tetromino”) care se potrivesc bine împreună, astfel încât ne dă senzaţia că putem juca jocul la infinit şi în cele din urmă vom câştiga. Cu toate acestea, atunci când toate piesele tetromino se potrivesc împreună, se întind pe o lăţime de opt căsuţe. Problema este că potrivirea şi umplerea spaţiilor libere, pentru ca rândul să dispareă, necesită, de fapt, 10 căsuţe. „Chiar dacă vi se va acorda aranjamentul perfect, tot nu s-ar potrivi”, spune gazda Jamin Warren. Asta explică de ce strategiile jocului implică în mod obişnuit umplerea spaţiilor goale de pe ambele părţi.
Apoi avem pachetul - selecţia de piese care ni se dau. De obicei funcţionează prin trimiterea fiecărei forme geometrice dintre cele şapte piese tetromino, într-o buclă, atfel încât procesul se repetă. Dar dacă jucăm un timp prea îndelungat, pachetul va trimite, în cele din urmă, un şir de piese S şi Z spate-în-spate, ceea ce ne va strica jocul din cauza spaţiilor ciudate pe care acestea le creează. Warren descrie fenomenul ca fiind „împărţirea 7-10 a lui Tetris”.
„Aceasta este o veste foarte proastă”, spune Warren. „Pe parcursul unui timp prea îndelungat, aceste combinaţii fatale vor produce în cele din urmă lacune care nu mai pot fi umplute. Cu alte cuvinte, pierdem.”
Și eu care am crezut dintotdeauna că pur şi simplu nu am talentul necesar. Ei bine, din punct de vedere matematic, Tetrisul nu poate fi bătut.