Reprezentând atât două zeităţi olimpiene, cât şi două planete (Venus şi Marte), precum şi două metale (cuprul şi fierul), simbolurile femeii şi bărbatului inglobeasca numeroase semnificaţii.
Explicaţia standard pentru simbolurile de masculin şi feminin este faptul că acestea au fost derivate din mitologia greacă şi anume scutul lui Marte şi oglinda de Venus, articole care în mod tradiţional erau asociate cu sexele masculin şi feminin.
Cu toate acestea, există puţine dovezi care leagă aceste obiecte speciale de simbolurile curente şi istoria reală este mult mai complexă decât atât. În astrologie şi alchimie, diverse obiecte cereşti au fost asociate cu diferite metale. Soarele, Luna, Marte, Mercur, Venus, Jupiter, Saturn le corespunde aurul, respectiv argintul, fierul, mercurul, cuprul, cositorul şi plumbul.
În Evul Mediu, alchimiştii au preluat simbolurile din antichitate, care s-au perpetuat apoi până în vremea Iluminismului, fiind utilizate în acea perioadă de învăţaţi precum Carolus Linnaeus, ce făcea referire la metalele semnificate de acestea în lucrarea sa „Systema Naturae”. El a folosit vechile simboluri astrologice şi alchimice pentru Saturn, Jupiter, Marte şi Soarele pentru a reprezenta: erbacee perena, bienală şi plante anuale, precum şi simbolurile pentru Marte, Venus şi Mercur de a reprezenta un bărbat, o femeie şi condiţiile hermafrodite.
În curând, alţi botanişti şi zoologi au adoptat utilizarea acestor simboluri, fiidcă era convenabil şi usor de reţinut. De fapt, simbolul feminin este derivat din zeiţa Phosphorus (asociată cu planeta Venus, dar nu zeiţa romană) şi simbolul masculin de pe planeta Thouros (planeta Marte, dar nu zeul roman).
Linnaeus a fost cel dintâi care le-a folosit în biologie, în dizertaţia „Plantae Hybridae” (1719), unde a utilizat simbolul lui Venus pentru un părinte feminin al unei plante hibride şi simbolul lui Marte pentru un părinte masculin. El a continuat să facă apel la aceste simboluri pentru a face deosebirea între masculi şi femele în „Species Plantarum” din anul 1753.
Alţii botanisti au menţinut acest simbolism, ce a fost adoptat şi de oameni de ştiinţă din diverse domenii, precum zoologie, biologie umană, şi, în cele din urmă, genetică. Geneticienii moderni nu mai recurg la astfel de simboluri străvechi, desemnând masculul printr-un pătrat, iar femela printr-un cerc. Este un simbolism iniţiat în 1845 de Pliny Earle, un doctor de la azilul de boli mentale din Bloomingdale, în explicarea moştenirii incapacităţii de distingere a culorilor.
Potrivit lui Edward Nettleship, membru al Academiei Regale, Earle ar fi ocolit utilizarea simbolurilor clasice întrucât nu ar fi reuşit să găsească vreo maşină de tipărit capabilă să le reproducă, fiind astfel nevoit să se folosească de simboluri consacrate în tipărirea partiturilor muzicale.
