Țara nordică este mândră de patrimoniul său de energie geotermală şi se poate lăuda cu toate beneficiile pe care le aduce populaţiei sale.
Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.
Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă.
Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică. În plus, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care şi-a povestit experienţa.
Țara nordică este mândră de patrimoniul său de energie geotermală şi se poate lăuda cu toate beneficiile pe care le aduce populaţiei sale, fie că este vorba de calitatea vieţii, de nataţie în bazine exterioare pe tot parcursul anului, costuri reduse de energie electrică sau plantaţiile de legume fiabile tot anul, chiar şi foarte aproape de cercul arctic.
În timp ce peste tot în lume, oamenii experimentează costuri ridicate ale utilităţilor, în special în ţările care necesită încălzire în timpul lunilor mai reci, locuitprii din Islanda beneficiază de cele mai mici costuri la încălzire, dintre toate ţările scandinave.
Țările scandinave sau nordice sunt Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda şi Insulele Feroe.
Într-un studiu recent realizat de Samorka, Federatia Companiilor de Energie şi Utilităţi din Islanda, a fost analizat costul încălzirii casnice, în capitalele ţărilor nordice. Potrivit studiului, costă de cinci ori mai mult pe an încălzirea gospodăriilor din Helsinki, Finlanda decât în Reykjavik, capitala Islandei. Costurile de încălzire centrală sunt mult mai mici în Islanda şi este de trei ori mai mici decât următoarea cea mai ieftină sursă de căldură.
„Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer în energie geotermală. Astfel încălzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor de energie geotermală.