Te scârbeşti când vezi multe găuri mici?
De la apariţia internetului şi până în prezent, oamenii au tot avut ocazia să îşi discute simptomele cu alţii, la nivel global. Uneori, oamenii cu simptome destul de neobişnuite, descoperă alte persoane cu experienţe similare, pe care le pot apoi discuta fără frica de a fi ridiculizaţi. Se formează forumurile de discuţii şi grupurile de asistenţă şi, în final, poate fi recunoscută o nouă stare medicală. Un caz din această situaţie poate fi „zăpada vizuală”, pe care indivizii o experimentează ca pe nişte puncte luminoase care plutesc permanent, precum ninsoarea, în faţa ochilor. Un altul este tripofobia.
Tripofobia – o „frică de găuri” – reprezintă o teamă care se declanşează în indivizi sub forma unei reacţii emoţionale, atunci când sunt vizualizate imagini aparent inofensive, a unor grupuri de obiecte, care sunt, de obicei, găuri. Condiţia a fost pentru prima dată descrisă pe internet în anul 2005, deşi nu reprezintă încă un diagnostic medical recunoscut.
Imaginile responsabile pentru această fobie includ obiecte naturale, cum ar fi un fagure de miere sau un cap de sămânţă de lotus, şi obiecte create de om, cum ar fi ciocolata aerată sau ţevile industriale stivuite, vizualizate de la capăt. În ciuda naturii lor aparent inofensive, imaginile precum acestea (ideale pentru partajarea pe internet) pot induce o varietate de simptome, incluzând schimbări cognitive care reflectă anxietatea, simptome corporale legate de piele (cum ar fi mâncărimea şi pielea de găină) şi modificări fiziologice (cum ar fi apariţia senzaţiei de greaţă, bătăi puternice ale inimii sau dificultăţi de respiraţie).
Imaginile care induc reacţia emoţională nu ar fi în mod normal concepute ca fiind ameninţătoare, deci, în acest sens, tripofobia diferă de multe alte fobii.
Proprietăţi matematice
Fobiile reprezintă tulburări de anxietate care se presupun că apar în mod obişnuit, din cauza învăţării (o muşcătură de câine poate duce la teama de câini) sau datorită unor mecanisme evolutive înnăscute, cum ar fi temerile legate de păianjeni şi şerpi. De obicei, există o ameninţare, specifică sau generală, reală sau imaginată.
În cazul tropofobiei, nu există nici o ameninţare evidentă, iar secvenţele din gama de imagini care induce fobia, au foarte puţine în comun unele cu altele, poate doar înafară de configuraţia lor.
Se pare că această configuraţie deţine cheia emoţiei pe care o induc imaginile. Persoanele care nu suferă de tripofobie, identifică imaginile tripofobice drept aversive, deşi nu experimentează emoţia. Fac acest lucru deoarece configuraţia conferă imaginilor proprietăţi matematice care sunt împărtăşite de cele mai multe dintre imagin,i cauzând disconfort vizual, oboseală oculară sau dureri de cap.
Imaginile cu aceste proprietăţi matematice nu pot fi procesate eficient de către creier şi, prin urmare, necesită o oxigenare în plus a creierului. Într-o lucrare, Paul Hibbard propunea ipoteza că disconfortul se creează, întocmai pentru că oamenii evită să privească imaginile, deoarece necesită o oxigenare excesivă a creierului. (Creierul utilizează aproximativ 20% din energia corpului şi consumul de energie trebuie să fie redus la minimum.)
Prin urmare, imaginile tripofobe se află printre cele care sunt inconfortabil de privit şi noi investigăm acum motivele pentru care doar unii oameni, nu şi alţii, prezintă un răspuns emoţional.
Imaginile prezentând contaminanţi, cum ar fi mucegaiul şi bolile de piele, pot provoca dezgust majorităţii oamenilor, nu doar celor cu tripofobie. Dezgustul este probabil un mecanism evolutiv, care promovează evitarea şi care are o valoare de supravieţuire.
Imaginile prezentând mucegai şi leziuni ale pielii au proprietăţi matematice similare cu cele ale imaginilor tripofobe, iar lucrarea noastră actuală explorează posibiliatea inducerii de către acestea, a unei oxigenări exagerate a creierului, în plus faţă de starea de incomoditate generală. Poate că disconfortul este un mecanism util nu numai în evitarea oxigenării excesive, ci şi în evitarea rapidă a obiectelor care pot reprezinta o ameninţare în ceea ce priveşte contaminarea. Există posibilitatea ca la persoanele cu tripofobie, mecanismul să devină suprasolicitat.
Arnold J Wilkins, profesor de psihologie, Universitatea din Essex şi An Trong Dinh Le, doctorand, Universitatea din Essex
Acest articol a fost publicat iniţial pe The Conversation. Puteţi citi articolul original aici.
