Tritonul şi muzica demonică din Evul Mediu

Muzica este un medicament neconvenţional pe care nu cunoaştem cum să-l folosim pentru tratarea depresiilor sau stresului. Există câteva studii cu privire la modul în care muzica îmbunătăţeşte viaţa, dar şi anumite programe de tratament pentru anumite afecţiuni.

Primii care au privit muzica precum un medicament au fost reprezentaţii şcolii ezoterice a lui Pitagora. Ei au fost primii care au enunţat teoria care susţine că anumite măsuri, tempouri sau ritmuri pot declanşa anumite trăiri, ba chiar mai mult pot deveni adevărate incantaţii.

Astfel, ilustrul matematician se transformase într-un adevărat medic, la care veneau mii de bolnavi şi în loc să le prescrie medicamente îi trata cu diverse ritmuri ale muzicii. Boli uşoare sau mai complicate, Pitagora le găsea leacul şi spre surprinderea tuturor se vindecau ca prin minune. Din această cauză, putem spune că Pitagora a fost primul om care a descifrat cheia magică a muzicii.

Încă de pe acele vremuri, intervalul muzical denumit triton, care reprezintă o secţiune formată din 3 tonuri sau 6 semitonuri succesive, era considerat malefic. Tritonul este cel care provoacă sentimente stranii, care deschide uşi spre lumi obscure şi care în anumite condiţii poate invoca diavolii. Tritonul a fost catalogat drept un sunet nenatural, specific disonanţei şi a căpătat supranumele de „mi contra fa, diabolus est in musica” („Diavolul din Muzică”), iar de atunci s-a construit o întreagă simbolistică religioasă legată de Diavol în jurul acestui acord muzical. Se pare că sunetul era considerat chiar o apelare a Diavolului. El are anumite nuanţe grave care excită, iar în Evul Mediu, când oamenii erau ignoranţi şi temători, în momentul în care simţeau fiori prin trup ascultând muzică, asociau acest sentiment cu prezenţa sau apropierea Diavolului.

Bazându-se pe aceste concepte interesante, Biserica din Evul Mediu a preluat aceste idei. Pur şi simplu a scos tritonul din procesiunile liturgice, pentru că era incompatibil cu spiritualitatea şi sfinţenia. În Evul Mediu era considerată erezie ascultarea muzicii demonice şi cei prinşi asupra faptului erau chiar condamnaţi fie la moarte sau arşi pe rug. Biserica nu a oferit niciodată o explicaţie clară cu privire la triton, dar pe lângă teoria lui Pitagora, tritonul este format din 6 semitonuri succesive, ceea ce ar putea semnifica cifra diavolului. Adică trei tritonuri echivalează cu fatidicul 666. Se mai vorbeşte şi în ziua de astăzi că în arhivele Vaticanului există diverse compoziţii muzicale prin care se pot invoca fiinţele malefice. Acestea sunt păstrate cu mare sfinţenie pentru că ar putea produce haosul în orice moment.

După ani buni de stigmatizare, tritonul şi-a făcut brusc apariţia în casele oamenilor. Nimănui nu îi mai era frică să plece capul la ascultarea melodiilor care conţineau triton, iar compozitori celebri precum Wagner, Vivaldi sau Beethoven şi-au câştigat renumele mondial cu ajutorul tritonului. Aceştia au fost de cele mai multe ori acuzaţi fie de practici sataniste sau chiar de legături stranii cu forţele malefice. Mai târziu, tritonul a fost preluat în muzica hard rock sau punk şi a avut din nou un mare succes în rândul publicului. Indiferent de ceea ce se vehiculează în zilele noastre, indiferent de teoriile „new age” după care încercăm să trăim, atunci când privim o şcoală ezoterică precum cea a lui Pitagora nu avem cum să îi ignorăm învăţăturile.

Cel mai bun exemplu constă în piesa Fanitullen, care în traducere liberă înseamnă acordurile diavolului. Legenda spune că a fost oferit unui păstor de către diavol însuşi, ca răsplată pentru cântecele sale încântătoare. Iar vioara în sine este diferită faţă de una obişnuită, având mai multe coarde ce pot dubla sunete în diferite tonalităţi, dându-le astfel efectul unui ecou rezonant.

Intervalul Diavolului are acum o gamă foarte largă de stiluri muzicale care îl folosesc, în special muzica de film, jazz şi blues. Multe filme au în ele ceea ce muzicienii numesc Căpitanul Triton, un exemplu fiind şi serialul animat „The Simpsons”, a cărui temă muzicală abundă în ritmuri de acest fel. Indiferent, însă, de povestea reală a Intervalului Diavolului, legătura romantică între Lucifer şi muzică, indiferent de natura influenţei sale, muzica va rămâne un factor important de determinare emoţională în rândul oamenilor.