Noul fenomen atmosferic a fost descoperit din întâmplare de câţiva fotografi amatori.
În ultimii trei ani, membrii unui grup de pe Facebook numit Alberta Aurora Chasers (Vânătorii Albertei Aurora), alcătuit din fotografi care fac schimb de sfaturi şi fotografii ale faimoaselor lumini de nord, au captat diferite imagini ale unui arc superb de lumină dealungul cerului. Arcul se poate observa sub formă de dungi pe cerul nordic, de obicei în locaţii de latitudine medie precum Calgary sau Edmonton. Acesta are o culoare distinctivă violacee sau verzuie şi uneori pare împletit ca un helix.
Grupul a confundat iniţial dâra strălucitoare de lumină violetă şi verde cu o trenă de condensare produsă de avioane. Membrii taberei de fotografi tocmai exploatau setările camerei lor foto, precum timpii de expunere lentă şi programele de editare foto pentru a îmbunătăţi saturaţia culorilor, atunci când au realizat că arcul de lumină se auto-ilumina, spre deosebire de trenele de condensare ale aeronavelor, care sunt iluminate prin intermediul surselor de lumină de pe pământ.
O perioadă, Vânătorii Albertei Aurora au presupus că ar fi fost vorba despre o auroră de protoni, un tip rar de auroră cauzată de protoni energizaţi, contrar electronilor, pătrunzând prin magnetosfera pământului. Anul trecut, unii dintre membrii grupului s-au adresat Universităţii din Calgary pentru a-l întâlni pe profesorul de astronomie Eric Donovan şi pentru a-i prezenta imaginile. Eric Donovan a recunoscut imediat că ceea ce căuta el nu era un arc de protoni, însă nu reuşuse să confirme cu exactitate despre ce era vorba.
După întâlnirea cu Eric, Chris Ratzlaff, un pasionat fotograf şi meteorolog, dar şi administratorul grupului de pe Facebook, a postat un mesaj pe reţeaua de socializare, sugerând botezarea acestui fenomen atmosferic „Steve”.
Între timp, Eric Donovan şi colegii săi au apelat la Agenţia Spaţială Europeană şi la grupul lor de sateliţi Swarm, care studiază câmpul magnetic terestru, pentru a afla mai multe despre acest fenomen nou. Coordonând cu reperarea terestră a arcului şi potrivind-o cu mişcările lui Swarm, ei au putut măsura o probă a lui Steve.
Acum ştim că un Steve reprezintă o fâşie rapidă de gaze fierbinţi, cu o lăţime de aproximativ 25-30 de kilometri, care se aliniază de la est spre vest şi se întinde pe sute, poate chiar mii de kilometri. Temperatura din interiorul unui Steve a fost măsurată la 3000° C, iar panglica gazoasă curgea spre vest cu o viteză de aproximativ 6 km/s, în comparaţie cu o viteză de aproximativ 10 m/s, de fiecare parte a panglicii. Un fenomen Steve poate dura aproximativ o oră sau mai mult şi se pare a fi sezonier, dispărând între lunile octombrie şi februarie.
Un aspect surprinzător al lui Steve se manifestă prin faptul că este deosebit de comun, însă cu toate acestea, nu a fost observat până acum.
„Totul se datorează observaţiilor terestre, sateliţilor, exploziei din zilele noastre de acces la date şi unei armate întregi de oameni de ştiinţă civili, care îşi unesc forţele pentru a-l documenta,” a comentat Donovan.
Deocamdată, fenomenul atmosferic misterios va continua să fie cunoscut sub numele de Steve, până când Eric Donovan şi colegii săi nu vor veni cu idei mei bune de redenumire, împreună cu o explicaţie, la care lucrează momentan.
„Nu cred că această poveste ar fi prins la public dacă îl denumeam într-un mod mai ştiinţifică,” mărturiseşte Chris Ratzlaff.
Și cine stie, poate chiar îşi va păstre numele. Elizabeth MacDonald de la NASA a propus să fie numit „Sudden Thermal Emission from Velocity Enhancement,” (Emisie Termică Bruscă de la Creşterea Vitezei) sau STEVE, prescurtat. În orice caz, STEVE sună mai pronunţabil decât ETBCV.
Surse: Space.com/Gizmodo/NY Times/Canadian Geographic
