Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial.
Între 4 iunie şi 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor şi la şase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, şi a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze.
Puţine bătălii oferă posibilitatea istoriei militare de a explica victorii obţinute chiar şi atunci când pare imposibil. Bătălia de la Midway este unul dintre aceste cazuri. Pe 5 mai 1942, Comandamentul General Imperial a lansat Ordinul 18, care prevedea un atac asupra Insulelor Aleutine şi o invazie asupra Insulelor Midway. Atacul asupra Aleutinelor era o diversiune, cu scopul de a atrage acolo o parte din forţele americane, distrăgându-le de la obiectivul principal al flotei imperiale, care era Midway. Pe 20 mai, amiralul Yamamoto trimite o directivă către superiorii săi prin care explică pe larg desfăşurarea operaţiunii.
Pentru a reuşi, planul lui Yamamoto presupunea o serie de atacuri rapide şi foarte bine coordonate. Din Ominato, din nordul Japoniei, urmau să plece două forţe navale care să atace insulele Attu şi Kiska, dar şi baza americană de la Dutch Harbour. Două alte forţe navale urmau să plece din Hashirajima, din sudul Japoniei, pentru a ataca Insulele Midway dinspre nord-vest. Una avea să fie condusă de amiralul Chuici Nagumo, eroul japonez de la Pearl Harbour, iar cealaltă de Nobutake Kondo. Pe lângă acestea, trupele care urmau să invadeze Midway urmau să fie transportate din bazele din Guam şi Saipan. După atacul asupra Aleutinelor, a doua zi urma să aibă loc atacul amiralului Nagumo asupra Insulelor Midway. În a treia zi era preconizată invazia. În tot acest timp, Yamamoto ar fi rămas în spate cu o forţă importantă pentru a putea lovi navele americane, o dată ce acestea aveau să-şi facă apariţia să apere Midway.
Flota americană reuşeşte, prin intermediu serviciului său de spionaj, Combat Intelligence Unit, să intercepteze mesajele trimise de Yamamoto către superiorii săi şi către cei aflaţi sub comanda sa. Folosind tehnologie de ultimă oră de la IBM, Combat Intelligence Unit, serviciu aflat sub comanda locotenentului Joseph Rochefort, reuşeşte să spargă codul japonezilor, JN25, şi deşi nu intră în posesia tuturor detaliilor cu privire la planurile exacte cu privire la invazie, află cu certitudine că ţinta este reprezentată de Midway, reuşind să descifreze şi datele exact de atac asupra Insulelor Aleutine şi asupra Insulelor Midway.
Chiar dacă cunoştea planul japonez în amănunt, comandantul suprem al flotei americane, amiralul Chester Nimitz, se afla într-o situaţie extrem de delicată, având în vedere faptul că se afla într-un mare dezavantaj numeric. Pentru a reduce diferenţa cheamă urgent navele americane aflate în Marea Coralilor şi Insulele Solomon, apoi ia urgent măsuri pentru pregătirea apărării de la sol în vedere respingerii invaziei japoneze.
În dimineaţa zilei de 4 iunie un atac aerian, format din 108 avioane, a lovit Midway-ul. Atacul produce multe pagune asupra instalaţiilor militare americane de pe Midway, dar se ordonă un nou atac aerian. La puţin timp, îşi fac apariţia pe radarele japoneze şi câteva nave de luptă americane, printre care şi un portavion. În acel moment victoria Japoniei părea asigurată.
După doar două minute însă, alte 37 de aeronave americane, care se ridicaseră de pe puntea portavionului Enterprise, coboară din înălţime atât de surprinzător încât japonezii nu au timp să se opună. Trei din cele patru portavioane japoneze sunt distruse în cursul luptelor. Hiryu rămâne singurul portavion capabil să susţină o contraofensivă.
Amiralul Tamon Yamaguchi, aflat la comanda portavionului Hiryu, cu un efort disperat, dă imediat ordin pentru continuarea atacului chiar şi atunci când realizează că are de înfruntat şi forţa a alte două portavioane americane. În momentele în care avioanele japoneze atacau cu îndârjire portavionul american Yorktown, o patrulă americană a reuşit să determine poziţia portavionului Hiryu. Reuşind să depăşească rezistenta anti-aeriană japoneză, avioanele americane lovesc în mod repetat vasul, care se scufundă. Yamaguchi decide să nu îşi abandoneze nava.
Importanţa Bătăliei de la Midway pentru desfăşurarea războiului din Pacific naşte încă dezbateri între istorici, neputându-se formula o concluzie clară. Se pot distinge două interpretări. Prima sugerează că Midway este momentul decisiv al victoriei Statelor Unite în Pacific, în timp ce a doua, deşi recunoaşte excepţionalitatea victoriei americane, consideră că Midway este o victorie importantă, dar nu determinantă pentru soarta războiului.
Andrew Lambert, istoric specializat în istorie navală, profesor de istorie navală la King`s College London, analizând pentru BBC Bătălia de la Midway, evidenţiază foarte clar de ce, în opinia sa, pentru războiul din Pacific, acesta este momentul decisiv. Principalul său argument este că US Navy a reuşit să transforme o ambuscadă a flotei Japoniei într-o victorie devastatoare deşi flota americană era depăşită atât numeric, cât şi tehnic.
Cu toate acestea nu există niciun autor care să afirme că victoria Statelor Unite la Midway nu a fost una excepţională în înfrângerea Japoniei în Al Doilea Război Mondial. Midway este unul dintre momentele esenţiale ale războiului din Pacific şi unul dintre punctele vitale ale victoriei Statelor Unite asupra Japoniei.
