Contrar credinţei populare, zâmbitul ne face să părem mai în vârstă.
O ştire destul de importantă pentru cei ai căror scop în viaţă este surprinderea fotografiei selfie perfectă, deoarece savanţii i-ar putea ajuta cu această instrucţiune simplă. Pentru a arăta mai tânăr(ă), nu zâmbiţi.
Cu siguranţă că acest lucru pare contra-intuitiv, dar un nou studiu realizat de Institutul „Brain and Mind” al Universităţii de Vest din Canada şi de Universitatea Ben Gurion din Israel a arătat că zâmbetul ne poate face să arătăm cu până la doi ani mai în vârstă decât dacă am poza serioşi, în timp ce o privire surprinsă ne face să părem mai tineri(e).
Rezultatele i-au surprins chiar şi pe cercetători. „Noi asociem zâmbitul cu valori pozitive şi cu tinereţea”, a declarat co-autorul studiului, Melvyn Goodale, director al Institutului Brain and Mind, într-un interviu. „Gândiţi-vă la toate companiile de îngrijire a pielii şi de pastă de dinţi care promovează aceeaşi idee în fiecare zi.” Bună observaţie. Conform convingerilor comune, zâmbetul aduce tinereţe şi atractivitate, deci, totuşi, cum au ajuns oamenii de ştiinţă la această concluzie?
Cercetătorii, ai căror studiu este publicat în Psychonomic Bulletin and Review, au organizat două experimente. Unul a implicat 40 de studenţi cărora li s-au arătat fotografii ale unor oameni care fie zâmbeau, fie prezentau o expresie neutră. În timpul experimentului, li s-a cerut să evalueze vârsta chipurilor zâmbitoare şi neutre. Ulterior, li s-a cerut să evalueze vârsta medie a feţelor zâmbitoare şi neutre şi ce efect avea zâmbetul asupra vârstei percepute.
Rezultatele arată că participanţii au perceput feţele zâmbitoare ca fiind mai în vârstă decât cele neutre, ceea ce a surprins atât cercetătorii, cât şi participanţii.
„Cel mai surprinzător lucru a fost momentul în care, participanţii întrebaţi despre percepţiile lor, aceştia îşi reaminteau în mod eronat că au identificat feţele zâmbitoare ca cele mai tinere”, a spus Goodale. „Habar nu au avut că de fapt au 'îmbătrânit' feţele fericite. Percepţiile şi convingerile lor erau complet opuse.”
Un al doilea experiment a prezentat în mod similar feţe zâmbitoare şi neutre, dar de această dată a introdus şi feţe uimite. Din nou, participanţii au identificat feţele zâmbitoare ca fiind mai în vârstă, însă la această probă au identificat feţele neutre ca fiind mai în vârstă decât feţele surprinse.
Cercetătorii consideră că acest lucru ar putea fi explicat prin faptul ca zâmbetul evidenţiază riduri pe o faţă, mai ales în jurul ochilor, în timp ce o expresie surprinsă întinde pielea şi netezeşte orice urmă de riduri.
Cu toate acestea, savanţii recunosc că studiul lor a fost conceput pentru a afla dacă oamenii cred că zâmbitul îi face să arate mai tineri, totodată demonstrând, simultan, că ei percep feţele zâmbitoare, de fapt, ca fiind mai în vârstă, ceea ce se adevereşte a fi un rezultat mult mai interesant decât ne aşteptam cu toţii. „Poate părea contra-intuitiv, însă studiul arată că oamenii pot crede sincer într-un lucru şi apoi se pot comporta într-un mod complet diferit”, a mai adăugat Goodale.