NATURĂ - Cele mai interesante stiinţe din lume

Publicitate

Insulele Feroe, o perlă a naturii

Dacă sunteţi căutarea unei evadări din cotidian, a unei excursii la capătul lumii, unde puteţi să vă desprindeţi cu adevărat de problemele de zi cu zi, atunci Insulele Faroe sunt o alegere excelentă.

Legea franceză şi acoperişurile verzi

Franţa a adoptat o nouă lege care prevede ca acoperişurile noilor clădiri din zonele comerciale trebuie să fie acoperite cu panouri solare sau cu plante.

Organismele mici care produc nori

Oamenii de ştiinţă au descoperit modul în care un mic organism rezident al oceanelor, ajută la reglarea climei Pământului. Ei au demonstrat că aceste mici bacterii, extrem de abundente, ar putea produce un gaz important din punct de vedere al mediului, sulfură de dimetil.

Publicitate
Alte articole

Misterioasa insulă din Mediterană

Insula Monte Cristo este una dintre cele şapte insule care alcătuiesc arhipelagul Tuscan din Marea Tireniană, aflat la aproape 60 de kilometri în largul coastei Italiei.

Caracatiţa, un animal ingenios

Manipulează obiecte, folosesc unelte şi întreprind tot felul de acţiuni ce dovedesc o inteligenţă avansată, superioară celei întâlnite la orice alt grup de nevertebrate.

Ce sunt deltele râurilor?

Dacă deschidem Atlasul Geografic, Internetul sau orice carte care tratează geografia Terrei, găsim aceeaşi descriere standard în dreptul deltelor.

Publicitate
Alte articole
Publicitate